„Adevărul este o moştenire burgheză”
În ţinut a început lupta împotriva „elementelor naţionaliste”, care cereau „dreptul de a scrie şi edita cărţi în limba română”. Scriitorul Vasile Leviţchi a fost nevoit să părăsească catedra universitară şi să se instaleze cu traiul în municipiul Chişinău. Va pleca din Bucovina lui dragă şi fostul său student. Tinerii talentaţi rămaşi pe meleagurile voievodale sunt siliţi să închine ode de proslăvire „nemuritorului Lenin” şi „marelui Partid Comunist”. Autorităţile locale a risipit valoroasa generaţie a tinerilor condeieri şi la poalele Carpaţilor, cu „norii ce sărută cerul” şi „cu iz suav de tei”, s-a instalat liniştea, buna înţelegere şi munca intelectuală pentru binele patriei a dat rodul dorit. Numai un tânăr întors din taigaua siberiană nu se „dădea la brazdă”. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Odesa, fiindcă dorea să pătrundă în „litera legii” şi să înţeleagă de ce au fost duşi părinţii în stepele Kazahstanului, unde au rămas mormintele orfane ale rudelor, chipurile dragi ale cărora apar în serile senine „Pe cer când stelele se-aprind”, iar glasul durerii lor ajunge în Bucovina „Pe buza vântului de vară”. Devenind jurist, a început să întocmească documente pentru reabilitarea victimelor persecuţiilor staliniste, înaintându-le instituţiilor corespunzătoare. Numărul dosarelor înaintate acestor instituţii a început simţitor să crească şi acest fapt i-a pus în gardă pe reprezentanţii autorităţilor locale. Juristul va fi invitat la o discuţie amicală, în timpul căreia a fost sfătuit să întrerupă legăturile cu oamenii întorşi acasă din locurile îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Tânărul, înţelegând că face un lucru necesar pentru conaţionalii care au suferit, n-a dat ascultare sfaturilor primite. El nu ştia atunci că puterea bolşevică a tăinuit după şapte zăvoare fărădelegile săvârşite, ascunzându-le de ochii lumii. Va intra în vizorul organelor represive, care vor decide să-l pedepsească din nou. Fiind întemniţat în închisoarea din Cernăuţi, va fi închis în celula, unde a stat cu un secol în urmă tânărul Ciprian Porumbescu. În acei celulă a fost întemniţat şi un om din localitatea Igeşti. Aşa afirmă, în reţeaua de socializare Claudiu Vlad-Lehaci. Şi rolul acestui om „a fost interpretat în film de actorul Constantin Rauţchi, născut în Basarabia”. În comentariu nu se indică denumirea filmului, dar este cert faptul că celula marelui compozitor se găsea în penitenciarul cernăuţean şi autorităţile sovietice erau informate despre destinul fostului preşedinte al „Arboroasei”. Reiese că celula dată îndeplinea o anumită misiune istorică şi în ea încăpeau „nesupuşii regimurilor totalitare”.
În anotimpul când „frunza plopului plângea cu doine”, în ţinutul „unde au stăpânit odată/ Vitejii daci, bărbaţi nemuritori” şi tot acolo „stau de veacuri laolaltă,/ Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări”, tribunalul sovietic a pronunţat sentinţa de condamnare la patru ani de detenţie pentru „rebelul”, care continua să caute în lume adevărul şi să pătrundă în esenţa evenimentelor petrecute pe acest picior de plai mioritic. În el trăia duhul haiducilor de odinioară, care puneau mai presus de toate datoria slujirii neamului său. În cazematele comuniste, unde „lumina lunii trece prin gratii mari de fier” şi „noaptea plânge sub ziduri negre de-nchisoare”, a continuat să facă lucruri bune pentru cei lipsiţi de libertate, creând prin energia pozitivă a sufletului său o realitate împlinitoare şi plină de sens. Cu fiecare pas pe acest drum se lumina întunericul din ei. Bucovineanul întotdeauna a urmat calea inimii lui, dând ascultare intuiţiei sale în fiecare moment al vieţii, manifestând respect şi recunoştinţă pentru oamenii din jurul său, apreciindu-i la adevărata lor valoare. Ştiind de la buna sa mamă că fiecare om este creatorul propriului său destin, Arcadie Opaiţ s-a adâncit în studierea operelor clasicilor teoriei marxist-leniniste, căutând răspuns la întrebarea care-i rodea permanent sufletul. Administraţia coloniei de reeducare prin muncă, văzând că dânsul manifestă un deosbit interes faţă de aceste „opere nemuritoare”, i-au încredinţat biblioteca instituţiei şi l-au însărcinat cu misiunea de a vorbi în faţa deţinuţilor, la „orele de informaţie politică” despre profunzimea lucrărilor leniniste. Astfel, chiar în acele împrejurări triste, de privare a libertăţii, el a reuşit să-şi păstreze demnitatea şi frumuseţea universului său interior. Când a închis ultimul volum al moştenirii materialismului dialectic şi a citit ultima pagină a acestei „mare comoară naţională”, tânărul s-a convins de faptul că la baza dictaturii sovietice socialiste stau minciuna, laşitatea, denunţul, teroarea. „Marele Lenin” a lăsat cu limbă de moarte urmaşilor: „Adevărul este o moştenire burgheză”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com