Dulci, răcoritori și parfumați, pepenii verzi sunt la mare căutare în această perioadă. Deși conține o cantitate mare de vitamine și contribuie la schimbul de substanțe, pepenele verde este și foarte periculos, pentru că poate provoca intoxicații serioase din cauza injectării acestora cu pesticide. Medicii spun că în ultima perioadă au devenit mai frecvente cazurile de intoxicații în urma consumării pepenilor verzi și zămoșilor. Serviciile de control identifică fructele otrăvite pe care le elimină din piețe și magazine. Potrivit Serviciului de Stat pentru protecția Consumatorilor, doar în luna iulie în regiunea Cernăuți au fost confiscate 600 kilograme de pepeni verzi și zămoși care aveau un conținut exagerat de mare de nitrați. Aceste fructe periculoase au fost crescute în regiunea Herson. Medicii recomandă să cumpărăm fructe din surse sigure.
De regulă, harbuzul trebuie să aibă interior roşu, seminţe negre și să fie dulce. Din păcate, doar în condițiile de laborator se poate stabili conținutul de substanțe chimice ale unui harbuz. Specialiștii nutriționiști recomandă populației să amâne consumul de harbuji și zămoși până la finele lunii august. Cei care nu rezistă tentației de a savura din deliciile verii sunt sfătuiți să reducă conținutul de nitrați, curățind de coajă fructul sau ținându-l timp de o oră în apă.
Dar nu numai pepenii verzi și zămoşii sunt otrăviți. La fel, prunele sau caisele pot provoca simptome neplăcute. Anul trecut la Lviv a fost găsit un lot de fructe pomelo care conținea substanța toxică izocarbofos. Aceste fructe au fost aduse la noi din China. Un caz similar a avut loc la Kiev. Problema constă în faptul că în China se folosesc legal pesticidele care în Ucraina sunt interzise, iar chinezii sunt tot mai interesați de piața agroalimentară ucraineană.