Cernăuţiul învaţă din experienţa Suediei în domeniul eficienţei energetice

DSC_0640

DSC_0640Cernăuţiul a fost vizitat de o delegaţie de reprezentanţi ai unor companii suedeze specializate în domeniul eficienţei energetice. Potrivit serviciului de presă al Consiliului orăşenesc, oaspeţii suedezi s-au întâlnit cu reprezentanţii sferei comunal-locative din regiune şi au prezentat soluţii noi ce ţin de eficienţa energetică în astfel de sectoare ca iluminatul stradal, epurarea apei, servicii de consultanţă etc. De asemenea, delegaţia suedeză s-a întâlnit şi cu primarul oraşului, Oleksii Kaspruk unde a fost discutată şi posibilitatea organizării la Cernăuţi a unui forum de afaceri comun. Cernăuţiul este interesat să reducă preţurile pentru energia consumată în gospodăriile casnice, să micşoreze consumul şi să diversifice resursele, inclusiv prin producerea energiei verzi, a menţionat primarul O. Kaspruk.
Creşterea tarifelor la energie şi gaze ridică multe semne de întrebare. În fond, chiar dacă vom scoate mai mulţi bani din buzunare pentru utilităţi, ţara nu va deveni mai independentă din punct de vedere energetic. Mai just era să fie demarcate programe ce ţin de utilizarea resurselor regenerabile, termoizolarea clădirilor etc. Dacă la noi s-ar aplica cu adevărat măsuri de eficienţă energetic, ţara ar putea economisi miliarde de grivne anual. Energia la preţuri accesibile este vitală pentru păstrarea industriei şi pentru păstrarea sentimentului siguranţei la cetăteni, deoarece foarte mulţi oameni nu vor putea plăti factura de electricitate sau nu îşi pot permite să-şi încălzească casele în timpul iernii.
Combaterea sărăciei energetice trebuie să devină prioritară pe agenda autorităţilor statului. Nu doar la nivel declarativ, ci prin fapte concrete. În loc de a plăti miliarde pe energia provenită din Rusia, este cu siguranţă de preferat care resurse să fie direcţionate la crearea de noi locuri de muncă şi creşterea economică.

Добавить комментарий