Filmul „Conan Barbarul” sau „Conan Cimmerianul” e destul de popular în mediul elevilor, dar, din păcate, nu din interes de istorie, ci din interes faţă de aventuri, lupte dinamice corp la corp, magie. E greu de spus, dacă un elev din clasa a VI-a va fi în stare să asocieze tema ordinară din manualul de istorie cu eroul amintit. Dar, în orice caz, acest film ne va ajuta să găsim un mic sprijin în trezirea interesului cognitiv la tema „Cimmerieni³” şi să localizăm în spațiu și timp acest popor, cunoscut nu numai prin vestigii arheologice, dar și din mărturisiri scrise.
Pe harta propusă aici (nr.1) cimmerienii sunt imaginați vecini de est a dacilor și tracilor, cuprinzând o suprafață enormă de la Caucaz și Marea Azov, la nord și nord-vest de Marea Neagră, în Basarabia de astăzi, în Crimeea, în Deltă și în nordul Dobrogei românești. Dinspre est îi aveau de vecini pe sciți. Cimmerienii au stăpânit aceste meleaguri în secolele XII-VIII î. e.n.
Cimmerienii, acești kimmerios sau kimmerioi (nume dat de istoricii greci), sunt printre cele mai vechi popoare din vecinătatea răsăriteană a spațiului carpato-dunărean, menționate în sursele literare. Herodot, „părintele istoriei”, relatând o tradiție care circula la grecii din Pont, îi pomenește ca fiind locuitori ai meleagurilor nord-pontice anterior venirii sciților. Aceștia din urmă i-ar fi alungat în Asia Mică, urmărindu-i prin Caucaz. Ameninţați de invazia iminentă a sciţilor şi înțelegând că nu se pot opune acestora, s-au despărţit în două. Regii susţineau lupta pentru neatârnare şi moartea dacă era cazul, iar poporul susţinea ideea plecării din faţa duşmanului. „Nici mulţimea nu dorea să asculte de regi şi nici regii nu doreau să asculte de mulţime” – spune Herodot. Astfel, conducătorii celor două tabere s-au luptat între ei până nu a rămas nici unul. Poporul i-a îngropat pe malurile Tyrasului (Nistrului) şi pe urmă au plecat de acolo spre alte locuri.
Aceiași cimmerieni sunt apoi caracterizați de el ca popor ce trăiește din expediții de pradă, în vestul Anatoliei.
Cimmerienii în Asia Mică vor ataca mai întâi Asiria, iar regele Sargon al II-lea va fi ucis de către ei. În jurul anului 695 î.e.n. cimmerienii cuceresc Frigia, iar celebrul rege Midas, bogatul Midas, se otrăveşte pentru a nu fi capturat. Cimmerienii atacă mai târziu regatul asirian Urartu şi pe regele acestora Esarhaddon (Asshardaron), fiul lui Senacherib şi nepot al defunctului Sargon II. Ajutat de sciţi, Asshardaron îi învinge în bătălia de la Hubushna, din anul 673 î.e.n. Treptat, cimmerienii se retrag şi vor continua să lupte împotriva regatelor din Asia Mică, cum este cazul Libiei… Cu timpul, cimmerienii (divizaţi şi întinşi pe zone vaste) devin din ce în ce mai slabi. Sunt înfrânţi de neamuri noi, mai puternice sau sunt asimilaţi de către acestea.
Reieșind din relatările lui Herodot despre cimmerienii nord-pontici, arheologii au dat antichităților din epoca prescitică denumirea de „descoperiri cimmeriene”. Faptul că majoritatea acestor descoperiri au caracter funerar și constau din arme și piese de harnașament, a contribuit la construirea unei imagini a cimmerienilor ca popor de călăreți nomazi (Istoria românilor, vol. I, 2010). Pe teritoriul Ucrainei „cultura cimmeriană” a devenit o formulă convențională pentru a desemna descoperirile din secolele IX-VII î.e.n. din nordul Mării Negre de tip Cernogorovka, Novocerkask sau Jabotin, culturi contemporane perioadei Basarabiei din România. Săpături arheologice în cauză au fost efectuate în raionul Rezina din Republica Moldova (satele Alcedar, Matăuți, Saharna, Țarevca, Țahnăuți, Șoldănești). Rezultatele acestor investigații au fost publicate de arheologul ucrainean A.I. Terenojkin în monografia sa ”Kimmeriiţî” (Kiev, 1976).
Se aduc dovezi certe că cimmerienii au locuit în Dobrogea românească, statui menhir sau cele de tip Tanagra fiind asimilate culturii cimmeriene de unii arheologi (Ion Pâslaru, de la Mangalia).
Originea cimmerienilor este încă neclară. Marii autori antici, precum Herodot îi leagă de traci şi de geţi, cu aceştia spunându-se că ei s-ar fi înrudit. Alţii i-au apropiat de iliri sau de iranieni. Conform unei relatări a lui Strabon, cimmerienii sunt înfățișați ca un popor războinic, ce întreprinde expediții, uneori împreună cu triburile tracice ale trerilor. Și, deci, trerii sunt de origine cimmerică, iar cimmerienii sunt de origine tracică. Este o afirmare pusă în discuție de mulți istorici.
Cimmerienii nu dispar cu totul şi în Europa. Există neamuri (mai ales în nord) care şi-au descoperit (real sau nu) un filon cimmeric. Merovingienii, strămoşii regatului franc, afirmau în secolele VII-VIII e.n. că se trăgeau din tribul sicambrilor (sugambri), un grup de cimmerieni veniţi cu mii de ani în urmă de la Gurile Dunării, din Dobrogea românească.
Imaginea cimmerienilor ca un popor nomad, originar din ținuturile nord-pontice, care migrează spre Asia Mică, s-a creat pe baza relatărilor lui Herodot. După părerea unor cercetători români (A. Vulpe ș. a.), examinarea critică a acestor relatări ridică o serie de probleme: sunt cu adevărat cimmerienii reali, din Asia, același popor cu cei menționați în nord? Sau întreaga povestire este doar rezultatul unei încercări a „părintelui istoriei” de a pune în conexiune logică două sau mai multe evenimente total diferite, petrecute cu peste două sute de ani înaintea scrierii „Istoriilor sale”? La aceste întrebări, spune Alexandru Vulpe, nu se poate da un răspuns categoric. Dacă avem de-a face cu popoare diferite, atunci denumirea de kimmeroi, dată populației din nordul Mării Negre de epocă prescitică poate să fie efectul unei paronimii, sau să prezinte o expresie generică pentru neamuri care, în ochii grecilor, erau originare din depărtări necunoscute sau un anumit mod de comportament, în cazul de față, brutal, agresiv. Tot așa grecii au înțeles prin denumirea de sciți, în sens generic, toate populațiile de păstori (nomade) din Asia Centrală până în nordul Mării Negre.
În acest fel, vom putea fi convinși doar că acest popor nomad stăpânea meleagurile de stepă nord-pontică, Basarabia și Dobrogea românească în perioada de până la venirea sciților. Avem dovezi scrise și materiale ale existenței acestui popor pe teritoriul de azi al Ucrainei, Republicii Moldova și România.
Arcadie MOISEI