Oficial ucrainean: Absolvenții școlilor cu limba română de predare au rezultate slabe la evaluarea externă independentă.
Mai mult de jumătate dintre absolvenții școlilor cu limba română și maghiară de predare nu susțin cu succes testele de competență la limba ucraineană din cadrul evaluării externe independente, a declarat la o conferință de presă ombudsmanul lingvistic din Ucraina, Tetiana Monahova.
„Conform statisticilor, în școlile cu limba română de predare 62% dintre absolvenți nu reușesc să susțină testele la evaluarea externă independentă. În școlile cu limba maghiară de predare – în proporție de 55%. Acestea sunt datele pentru anul 2016. Avem date mai recente care nu diferă foarte mult. Acești copii sunt lipsiți de posibilitatea de a fi admiși la o instituție de învățământ superior. Aceasta înseamnă că ei vor pleca în străinătate și noi pierdem generația tânără. Este o problemă a statului și noi trebuie să apărăm interesele statului”, a spus Tetiana Monahova.
Ombudsmanul responsabil de protejarea limbii ucrainene a descris și modul cum vor fi sancționate persoanele, care încalcă prevederile legii cu privire la funcționarea limbii ucrainene. Dacă unei persoane i se refuză obținerea de servicii sau informații în limba ucraineană, aceasta poate apela la instanța de judecată sau poate contacta direct ombudsmanul lingvistic.
„Să presupunem că vă aflați într-o instituție de învățământ privată. Această instituție se află pe teritoriul Ucrainei. În consecință, fiecare cetățean al Ucrainei are dreptul să vină să obţină servicii și informații în limba de stat”, a spus ombudsmanul.
„Sarcina mea principală în calitate de împuternicit pentru protejarea limbii de stat este de a asigura drepturile cetățenilor ucraineni de a obține informații și servicii în limba de stat. Aceasta este sarcina numărul unu”, a spus Monahova.
Potrivit acesteia, limba pe care o vorbește o persoană în viața de zi cu zi este o alegere personală, pentru care nu poate exista pedeapsă. Dar dacă o persoană apelează ca cetățean la instituțiile statului pentru protejarea drepturilor, servicii de sănătate, angajare în câmpul muncii, utilizarea limbii ucrainene este obligatorie.
„Limba ucraineană este un instrument pentru implicarea oamenilor în societate. Este o oportunitate de a avea acces la universități ucrainene, administraţia publică, satisfacerea serviciului militar”, a spus ea.
În același timp, ombudsmanul lingvistic a subliniat că nu există responsabilitate penală pentru încălcarea Legii „Cu privire la funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat”, ci doar administrativă. Amenzile aplicate în aceste cazuri oscilează între 9.800-11.900 de grivne. De menționat că la 27 noiembrie 2019, Cabinetul de Miniștri a aprobat desemnarea Tetianei Monahova pentru postul de împuternicit special pentru protejarea limbii de stat în Ucraina.
Reamintim că Rada Supremă de la Kiev a adoptat pe 25 aprilie 2019 legea care oferă un statut special limbii ucrainene, în detrimentul limbilor minorităților. Conform Legii privind „utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieții”, toți cetățenii Ucrainei sunt obligați să cunoască limba ucraineană. Toți oficialii și șefii instituțiilor de stat, medicii, avocații, directorii de universități, judecătorii, militarii etc. trebuie să vorbească în ucraineană. Site-urile și ziarele vor trebui să aibă și o versiune în limba ucraineană sau cel puțin 50% din conținut să fie în limba ucraineană. Producătorii și distribuitorii de film și TV vor trebui să se asigure că 90% din conținutul lor video este în limba ucraineană. Și cărțile vor trebui să aibă cel puțin 50% din conținut în limba națională. Pentru utilizatorii de computere, software-ul trebuie să aibă o interfață în ucraineană, aceasta deși legea permite folosirea în acest caz a limbii engleze sau a oricăreia dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Pentru încălcarea legii se introduce pedeapsa administrativă, iar „pentru umilirea publică și nerespectarea limbii de stat” – răspunderea penală.