Politica lingvistică a Ucrainei încalcă drepturile minorităţilor şi introduce în lege elemente discriminatorii, a declarat Lamberto Zannier, înalt comisar pentru problemele minorităţilor, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), într-un interviu acordat ziarului rusesc „Izvestia”, scrie hirado.hu.
În interviul care a fost publicat luni dimineaţa în ediţia online a ziarului, Zannier atrage atenţia asupra faptului că înalt comisariatul pe care îl conduce se ocupă atât de problemele învăţământului minorităţilor, cât şi de problemele legate de utilizarea limbii acestora. Astăzi, una dintre probleme este adoptarea recomandărilor Consiliului Europei. A menţionat, ca exemplu, faptul că Legea limbii de stat din Ucraina separă limbile Uniunii Europene de celelalte limbi, ceea ce arată că Kievul nu urmăreşte aceeaşi politică faţă de diferitele minorităţi şi astfel, introduce în lege elemente discriminatorii.
Zannier spune că, înainte de adoptarea Legii politicii lingvistice de stat din Ucraina, înaltul comisariat a purtat consultări cu comisiile parlamentare ucrainene, care încă mai lucrează la corectarea anumitor „distorsiuni” din legea adoptată.
Înaltul comisar subliniază că autoritățile ucrainene au dreptul de a vorbi despre limba ucraineană ca limbă de stat, dar în noua lege există trei lucruri care dau motive de îngrijorare. Pe de-o parte nu menţionează deloc protecţia limbilor minoritare. Pe de altă parte, toate problemele legate de utilizarea limbii de stat le-ar rezolva extrem de aspru, cu pedepse, şi nu prin stimulări şi încurajări, precum ar dori OSCE. În plus, legea a fost adoptată fără nicio consultare cu reprezentanţii minorităţilor. Înaltul comisar consideră că ar fi oportună instituirea unui mecanism de cooperare
regulat, care să facă posibilă luarea în considerare a îngrijorărilor minorităţilor.
Ziarul rusesc i-a solicitat lui Zannier să se pronunţe, în primul rând, despre problemele legate de situaţia limbii ruse, menţionând că aceasta este una dintre divergenţele fundamentale dintre Moscova şi Kiev. Înaltul comisar spune că va efectua în curând o vizită în Ucraina, unde – susţine – totul s-a schimbat, climatul politic este altul, guvernul şi preşedintele s-au schimbat.
Publicaţia l-a întrebat pe Zannier dacă se poate evita politizarea problemei minorităţilor.
„Dacă priviţi, astăzi, harta politică a Europei, vedeţi că unele ţări pun mare accent pe abordările lor naţionaliste şi populiste, şi pe consolidarea identităţii lor naţionale, în detrimentul minorităţilor. Merită adăugată aici şi dimensiunea geopolitică, respectiv accentuarea confruntării. În cazul acestor doi factori, minorităţile încep să privească alte state drept protectoare, unde minoritatea lor se află în majoritate. Acest lucru le complică integrarea în ţara în care trăiesc şi conduce la autoizolare”, a declarat înaltul comisar al OSCE.
Legea politicii lingvistice de stat din Ucraina, intens disputată de către minorităţi, a intrat în vigoare la mijlocul lunii iulie. Parlamentul a adoptat-o în grabă, la 25 aprilie, înainte de preluarea funcţiei de preşedinte de către Volodymyr Zelensky.
Fostul preşedinte Petro Porosenko a semnat legea la 15 mai.
Împotriva legii au protestat vehement și organizațiile minorităților naționale din Ucraina deoarece, potrivit acestora, noua lege elimină toate drepturile lingvistice de până acum ale minorităţilor. Şi asta întrucât legea face ca folosirea limbii ucrainene să fie, practic, obligatorie peste tot, cu excepţia conversaţiilor private şi a slujbelor religioase. În plus, legea prevede şi răspundere juridică pentru nerespectare prevederilor.
Zelensky a promis încă din aprilie, la adoptarea de către parlament a legii, că după preluarea funcţiei de şef de stat, va supune legea unei examinări, pentru a se asigura că aceasta
respectă drepturile tuturor cetăţenilor.