Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a cerut parlamentarilor ucraineni să amâne adoptarea proiectului de lege nr. 5670-d „Cu privire la asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”. Mijatovic susține că ar fi greșit ca legea să fie adoptată în perioada preelectorală, transmite Adevărul European, citat de Libertatea Cuvântului.
„Atunci când se discută o nouă lege, inclusiv reformarea peisajului lingvistic, statele membre ale Consiliului Europei trebuie să echilibreze cu atenție scopul legitim al susținerii limbii de stat și responsabilitatea față de protecția și utilizarea limbilor minoritare, precum și păstrarea diversității culturale”, notează Mijatovic.
Comisarul a accentuat că reprezentanții minorităților naționale trebuie să participe efectiv în elaborarea unor astfel de legi și politici, iar opiniile acestora ar trebui luate în considerare.
„În contextul campaniei electorale, astfel de discuții sunt adesea politizate și nu pot contribui la luarea unor decizii echilibrate. Îndemn Parlamentul de la Kiev să amâne adoptarea acestui proiect de lege”, a subliniat Dunja Mijatovic.