Compania națională de transport al gazelor din România are un nou proiect de interconectare cu Ucraina

Screenshot_2

Planul de dezvoltare al Companiei naționale de transport al gazelor Transgaz din România pe perioada 2018 – 2027 prevede inclusiv interconectarea cu Ucraina, pe direcţia Gherăeşti – Siret. Proiectul, estimat la 125 milioane de euro, ar putea fi dat în folosinţă în 2025.

Prin Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale, Transgaz şi-a propus creşterea gradului de interconectare al reţelei naţionale de transport gaze naturale la reţeaua de gaze naturale europeană.

„În acest sens, în completarea proiectului privind dezvoltări ale SNT în zona de Nord – Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum şi a asigurării capacităţilor de transport spre/dinspre Republica Moldova, Transgaz a identificat oportunitatea realizării unei interconectări a SNT cu sistemul de transport gaze naturale din Ucraina, pe direcţia Gherăeşti – Siret”, se arată în documentul citat, scrie adevărul.ro.

Potrivit acestuia, proiectul „Interconectarea sistemului naţional de transport gaze naturale România cu sistemul naţional de transport gaze naturale Ucraina pe direcţia Gherăeşti – Siret» constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale şi a instalaţiilor aferente, pe direcţia Gherăeşti – Siret; construirea unei staţii de măsurare gaze transfrontalieră; amplificarea staţiilor de comprimare Oneşti şi Gherăeşti, dacă este cazul.

Costurile s-ar ridica la 125 milioane de euro, studiul de fezabilitate urmând să fie efectuat în acest an, proiectarea în 2019 – 2020, până în 2021 urmând să se cumpere toate materialele de care este nevoie, astfel încât construcţia propriu-zisă să fie demarată în 2022, iar începerea operării să aibă loc în 2025.

Добавить комментарий