Ușile stricate și duș fără apă. Aceasta este realitatea revoltătoare de la Sanatoriul militar din localitatea Novi Sanjary, regiunea Poltava, unde au fost plasați în carantină ucrainenii evacuați din China. Pe rețelele de socializate a fost postat un filmuleț în care vedem starea jalnică a acestui sanatoriu, notează Narodna pravda cu referire la Telegram – canal Apnevw.
Reamintim că joi dimineața, poliția a deblocat accesul la sanatoriul militar din satul Novi Sanjary (regiunea Poltava), unde au fost plasați cetățenii evacuați din orașul chinez Wuhan. Localnicii sunt furioși și se tem de răspândirea virusului ucigaș, în ciuda măsurilor drastice de securitate luate de autorități. Între forțele de ordine și protestatri au izbucnit violențe, care au continuat toată noaptea. La fața locului au venit pentru a liniști spiritele premierul Gonciaruk, împreună cu alți miniștri și alte înalte oficialități. În consecință, accesul către sanatoriu a fost deblocat, iar o srie de protestari reținuți de poliție. Cei plasați în carantină nu pot părăsi sanatoriul, iar personalul care se ocupă de ei, poartă echipamente de protecție.
De menționat că aterizarea aeronavei ucrainene, care are la bord 70 de persoane i evacuate din Wuhan s-a transformat într-o adevărată epopee. Avionul companiei SkyUp a zburat de câteva asupra orașului Harkiv, după care a zburat spre Kiev, însă după cum susțin autoritățile, doar pentru realimentare. Situația a devenit scandaloasă, în cazul când populația din mai multe regiuni ale Ucrainei – Ternopil, Lviv și acum Poltava- nu vor ca persoanele evacuate să fie internate în regiunile lor. Pe de altă parte, vedem neputința autorităților, care nu au putut să asigure în mod corespunzător evacuarea cetățenilor ucraineni la timp din zona de risc, așa cum au procedat alte state civilizate. Din epicentrul răspândirii coronavirusului sunt evacuați 48 de ucraineni și 27 de străini evacuați.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com