Tradiția participării partenerilor străini la sărbătoarea marinarilor militari și civili din România este continuată și în acest an. La Exercițiul naval demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, organizat joi, 15 august, la Constanța, vor participa nave și aeronave militare din Italia, Ucraina și Statele Unite ale Americii.
Publicul spectator de pe faleza din fața Comandamentului Flotei va putea să admire în dispozitivul naval de pe mare, în plus față de navele militare românești, o navă-școală ucraineană din clasa Petrushka, precum și distrugătorul american USS „Porter”. Secvențele aeriene vor fi asigurate de aeronave ale forțelor navale și aeriene române, precum și de aeronave italiene Eurofighter Typhoon și un avion american de cercetare P8 Poseidon.
Garda de onoare, prezentă la Ziua Marinei Române 2019, este alcătuită din patru detașamente de militari din Forțele Navale Române și câte un detașament de militari din Italia, Ucraina și SUA, cu detașamentul Asociației „Tradiția Militară” încheind formația.
Navele-școală ucrainene și distrugătorul american au acostat luni, 12 august, în Portul Constanța, pentru o escală de trei zile, timp în care sunt planificate vizite, pentru echipajele acestora, la obiectivele turistice de pe litoral.