Consulul general al Ungariei la Ujgorod, în vizită la Cernăuți

VULEed9VAyokIcxD4TLZ.w800

Consulul General al Ungariei la Ujgorod, József Buhajla, a întreprins o vizită de lucru la Cernăuți, unde a avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, transmite Serviciul de presă al Consiliului orășenesc Cernăuți.

Diplomatul maghiar s-a întâlnit cu edilul orașului Oleksii Kaspruk, apoi a participat la deschiderea unei expoziții găzduită de Muzeul regional de artă a renumitului artist maghiar Róth Miksa.

În timpul întrunirii, primarul Oleksii Kaspruk a adus la cunoștința diplomatului străin despre participarea orașului Cernăuți la proiectul transfrontalier „CARPATHIA UNESCO — CARPATIA VERDE — Traseul turistic integrat transfrontalier”, care își propune să creeze primul traseu turistic transfrontalier în regiunea carpatică, concentrat pe siturile înscrise în patrimoniul mondial al UNESCO și monumentele de natură NATURA 2000. Traseul va cuprinde 4 țări — România, Slovacia, Ungaria și Ucraina.

La rândul său, József Buhajla a propus să se ia în considerare posibilitatea participării antreprenorilor și întreprinderilor maghiare la Târgul de Sânpetru din acest an pentru aprofundarea relațiilor bilaterale nu numai la nivel oficial, ci și la nivel economic. (S.B)

DSC_1069.w800

Добавить комментарий