De ce medicamentele în Ucraina sunt mai scumpe ca în UE

medicamente

Diferența preţului la medicamente identice în Ucraina și în străinătate este foarte mare. Din acest motiv, ucrainenii (în special cei care locuiesc în zonele de frontieră) merg după medicamente în statele UE. Cei din regiunea Cernăuți sunt clienți frecvenți ai farmaciilor din România, unde poți găsi medicamente de calitate la un preț cu mult mai redus. În statele UE toate medicamentele care ajung în farmacii sunt supuse la numeroase testări și controale. Acestea trebuie să corespundă standardelor internaționale, precum și cerințelor UE.

Potrivit experților în sfera farmaceutică, în spatele schemelor prin care prețurile medicamentelor din Ucraina devin cosmice se află autoritățile, în special, Ministerul Sănătății. Spre deosebire de UE, unde procedura de înregistrare a medicamentelor este transparentă, în Ucraina există o serie de scheme de corupție. Aici operează o adevărată mafie farmaceutică controlată de autoritățile statului. Experții numesc mai multe motive pentru care unele medicamente din Ucraina sunt de câteva ori mai scumpe decât în străinătate. În primul rând, producătorii sunt obligați să includă în preț atât riscurile valutare, cât și cele legate de fenomenul corupției. În plus, piața farmaceutică încearcă să se protejeze din cauza lipsei garanțiilor de rambursare, prin care sistemul de sănătate influențează accesibilitatea la serviciile medicale și medicamente. Un al factor se referă la monopolul distribuitorilor autohtoni care dețin 94% din toată piața farmaceutică din Ucraina.

Добавить комментарий