Din cauza insuficienței locurilor de muncă tot mai mulți cetățeni părăsesc țara în căutarea mijloacelor de existență în Occidentul ce prosperă. La acest motiv se mai adaugă și nivelul scăzut al salariului, conflictul îndelungat cu Rusia (recent durata conflictului armat în Donbas a depășit durata războiului din 1941- 1945 împotriva Germaniei naziste), devalorizarea valutei naționale și corupția înverșunată.
În țările din Europa Centrală muncitorii ucraineni nimeresc pe urmele unui alt val de migrație a brațelor de muncă spre vestul continentului. Este vorba de completarea locurilor de muncă pe un teritoriu imens – de la Praga până la Varșovia – rămas în rezultatul plecării în Occident a lucrătorilor calificați din țările comunitare de la frontiera cu Ucraina. Evident că unui muncitor ucrainean nu i se plătește atât cât celui polonez sau ceh, dar, totuși, salariul este atrăgător. Dacă în Ucraina salariul mediu este de 7.100 grivne sau 265 dolari, în Polonia el este de 3.500 zloți, ceea ce echivalează cu 1.046 dolari, adică de patru ori mai mult. Iată de ce în această țară lucrează 1,5 milioane de ucraineni înregistrați și încă 0,5 milioane neînregistrați. Și Cehia planifică anul acesta să mărească de două ori numărul cetățenilor ucraineni angajați. Economiștii noștri au calculat că din anul 2015 Ucraina a pierdut 7 la sută din populația aptă de muncă. Datele Organizației Internaționale pentru Migrație sunt și mai impresionante: 12 la sută dintre cetățenii ucraineni s-au angajat peste hotare sau planifică să facă acest lucru.
Rezultatul neglijării valorii omului ca forță de muncă și ca făuritor al statalității se face simțit tot mai mult. Într-o bună zi ne vom trezi fără specialiști buni. Iată, zilele acestea s-a anunțat despre locurile vacante de medici și nu este o cifră mică.Asemenea statistici se pot face și în alte domenii. Dar de ce să mergem prea departe, când multe din satele noastre au rămas fără brațe tinere de muncă?! Tineretul se ține acolo, unde este câștig bun și posibilități de a se afirma. Iar atunci când impozitele îi constrâng din toate părțile, este imposibil să aibă afaceri oneste și eficiente. În cele din urmă, orice entuziast lasă totul baltă și ia calea spre apus. Mai rămân fideli fermierii, care, în pofida lipsei susținerii din partea statului, nu lasă pământurile paragină.