Ziarul „Libertatea Cuvântului” anunță încetarea apariţiei în variantă tipărită de la 1 ianuarie 2020. Publicația cu apariție săptămânală a fost înființată în anul 2002 ca supliment în limba română a ziarului ucrainean „Svoboda slova”. După un amplu proces de reorganizare, în 2012 „Libertatea Cuvântului” devine ziar independent. În această perioadă săptămânalul nostru cunoaște o ascensiune extraordinară. Șase mii de familii de români din regiunea Cernăuți primesc în fiecare săptămână ziarul. Statistic vorbind, după numărul de abonamente, ziarul ocupă locul doi în rândul presei tipărite românești și ucrainene din regiune. Menționăm că legislația ucraineană prevede dreptul minorităților naționale la informare în limba maternă. Paradoxul costă în aceea că Statul ucrainean nu se vede obligat să asigure cheltuielile privind editarea unui organ de presă săptămânal în limba română. În aceste condiții, cheltuielile legate de editarea ziarului au fost suportate de redactorul-șef, Mihai Grosu, un vrednic român bucovinean, care a decis să contribuie la păstrarea identității românilor din Ucraina. Aceasta a fost o intenție nobilă și deopotrivă de costisitoare. Din orice perspectivă nu am vorbi, până la urmă ajungem la finanţe. Pentru editarea ziarului (hârtie, tipar, distribuție, salarii, închirierea spațiului etc.) anual sunt necesare 1,5 milioane de grivne. Veniturile obținute din abonamente și vânzarea ziarului acoperă doar un sfert din necesități. Peste 50 la sută din costul abonamentului este perceput de „Ukrpoșta” pentru serviciile de distribuție. Astfel, publicațiile ajung într-un cerc vicios din care ieșire este greu de găsit.
Dispariția ziarelor românești este o mare tragedie pentru întreaga comunitate românească din regiunea Cernăuți. Anume presa tipărită rămâne în continuare o sursă importantă de informare pentru etnicii români. Prin intermediul acestor publicații cuvântul românesc ajunge în casele românilor din ținut. Rând pe rând dispar școlile noastre. Dispare limba română. Acum a venit și rândul presei tipărite. În anul 2018 a dispărut de pe piața mediilor ziarul românesc „Concordia”. În catalogul edițiilor periodice pe anul 2020 lipseşte ziarul „Zorile Bucovinei”. Din presa tipărită românească doar două ziare raionale în limba română se străduiesc să reziste. Este vorba de „Gazeta de Herța” și „Monitorul de Hliboca”.
Constatăm cu regret că perioada de glorie a presei românești de la Cernăuți a trecut. De menționat că noi („Libertatea Cuvântului” – n.r.) nu am preferat să ne plângem de milă. „Libertatea Cuvântului” a solicitat sprijin din partea Statului român. În 2016 am depus un proiect la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. La acea vreme am obținut 42 mii de lei (10.000 euro). Chiar dacă nu era o sumă prea importantă, banii nu au ajuns la noi. Reprezentanții acestui minister au refuzat, în fel și chip, să comunice cu noi. Nu răspundeau la apelurile telefonice și la mesajele de e-mail. În consecință, la finele anului ne-au spus un „La mulți ani! și că sincer le pare foarte rău”, pentru că „anul financiar s-a încheiat și încercați cu un proiect în anul următor”. În 2017 situația s-a repetat. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni aprobă alocarea a 42 mii de lei pentru editarea ziarului „Libertatea Cuvântului”. Până la urmă nici această sumă nu ajunge la destinație. Noi am depus o contestație și am solicitat explicații. La toate adresările noastre nu am primit nici un răspuns. Am solicitat Ministerului printr-o scrisoare deschisă ca cei 84 mii de lei (aproximativ 20 000 euro la acea vreme), care chipurile au fost alocați pentru editarea ziarului „Libertatea Cuvântului”, să fie redirecționaţi pentru reabilitarea Casei „Aron Pumnul” din Cernăuţi. De menționat că până în prezent Casa memorială „Aron Pumnul” din Cernăuţi, în care a trăit pentru o perioadă poetul Mihai Eminescu, continuă să rămână o ruină şi un loc de refugiu pentru persoanele fără adăpost. După cum era de așteptat, Ministerul român nu a avut nici o reacție la propunerea noastră. Toate aceste evenimente se întâmplau sub privirea scrutătoare și zâmbetul diplomatic al reprezentanților Consulatului României de la Cernăuți, care n-au mișcat un deget pentru a remedia situația creată.
Dar, nu dorim să încheiem acest articol pe o notă tristă. Peste câteva zile sărbătorim ziua de 1 Decembrie. În acest context, „Libertatea Cuvântului” urează „La mulți ani!” României și tuturor românilor care simt și gândesc românește!