Membrii organului colegial din cadrul Consiliului Regional Cernăuți au votat împotriva includerii pe ordinea de zi a proiectului de document privind „instituirea unui moratoriu asupra utilizării publice a produselor culturale ruse în orice formă pe teritoriul regiunii Cernăuți, până la încetarea completă a ocupației teritoriului Ucrainei”.
Reamintim că acest proiect de decizie a fost pregătit pentru examinare la ședința Consiliului Regional Cernăuți de către deputatul fracțiunii „Svoboda”, Rostislav Poklitar.
„Din cauza lipsei legislației și a unui program de stat clar privind susținerea și dezvoltarea limbii de stat, așa cum se practică în majoritatea țărilor lumii, și influența necontrolată prin mass-media și diverse programe de publicitate cu dominantă masivă a produsului cultural vorbitor de limbă rusă, limba şi cultura ucraineană sunt în declin, iar acest lucru trebuie schimbat”, scria în nota explicativă deputatul naționalist.
În luna septembrie 2018 un moratoriu similar privind utilizarea publică a produsului cultural rusesc a fost introdus de Consiliul Regional Lviv.