La Carapciu a fost sfințită o troiță monumentală în memoria victimelor represiunilor staliniste (FOTO)

44983266_984605335057518_5761832244016578560_o

În frumoasa localitate de pe valea Siretului – Carapciu, raionul Hliboca, a fost inaugurat un monument în amintirea localnicilor supuși represiunilor și deportărilor de către regimul sovietic.

După cum relatează Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului raional „Monitorul de Hliboca” citat de Libertatea Cuvântului, o troiță monumentală a fost sfințită duminică, 28 octombrie, în centrul cimitirului din Carapciu, pe care sunt gravate numele celor 115 români din această localitate, omorâți și exterminați în gulagurile și închisorile staliniste.

Idea ridicării monumentului aparține carapcenilor, a celor familii, ce au avut de suferit de pe urma batjocurii staliniste, iar lucrarea a fost executată de meșterul Mircea Popescu din Cupca. Totodată, un aport deosebit în construcția monumentului a avut starostele bisericii din sat, domnul Nicolae Vatamanescu.

Un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire a monumentului. La eveniment au fost prezenți localnici şi demnitari, dar urmașii celor neîntorși, precum și ultima româncă în viață din acest sat care a cunoscut calvarul comunist.

44909845_984604571724261_5298282634282008576_o44940861_984610491723669_6722926310022184960_o 44948337_984604741724244_3094550337931968512_o 44943465_984604731724245_8252817540875550720_o

Добавить комментарий