La 15 ianuarie a avut loc sesiunea Consiliului sătesc Mămăliga, având în agendă chestiunea care a fost abordată la sesiunea precedentă, extraordinară. Este vorba de faptul că locuitorii din cele opt sate, care fac parte din Comunitatea Teritorial Unită Mămăliga, sunt împotriva includerii comunităţii lor în componenţa raionului nou format Nistru. Dorinţa locuitorilor Comunităţii de a trece în componenţa raionului Cernăuţi şi nu a raionului Nistru chiar de la bun început a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor de la Cernăuţi şi Kiev, însă, în oficiile guvernamentale s-a decis altfel. Iată de ce la sesiune a fost votată adresarea deputaţilor Consiliului sătesc Mămăliga către Preşedintele Ucrainei, Rada Supremă a Ucrainei, Cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi către Ministerul pentru dezvoltarea comunităţilor şi teritoriilor al Ucrainei cu rugămintea de a fi revăzută hotărârea respectivă, iar Comunitatea Teritorial Unită Mămăligă să fie inclusă în componenţa noului raion Cernăuţi, aşa cum s-a procedat faţă de alte comunităţi teritorial unite din fostul raion Noua Suliţă.
În adresarea deputaţilor sunt expuse următoarele argumente: „La includerea Comunităţii Teritorial Unite Mămăliga în componenţa raionului Nistru nu au fost luaţi în considerare următorii factori: istorici – Comunitatea este polietnică. Pe teritoriul ei de mult timp trăiesc în pace şi în bună înţelegere oameni de diferite naţionalităţi. În 7 localităţi trăiesc compact români, iar într-o singură localitate – ucraineni. Cu comunităţile teritorial unite din fostul raion Noua Suliţă ne leagă trecutul istoric, obiceiurile şi tradiţiile pe care le transmitem din generaţie în generaţie; economici – vom menţiona că între Comunitatea Teritorial Unită Mămăliga şi centrul raionului Nistru – orăşelul Chelmenţi, lipseşte reţeaua sigură de transport. Unicul drum care ne leagă se află într-o stare avariată şi considerăm că aflarea în componenţa raionului Nistru nu va îmbunătăţi, ci va înrăutăţi viaţa şi bunăstarea locuitorilor noştri, care pentru a beneficia de servicii administrative şi de alte servicii, vor trebui să facă un drum de două ori mai lung decât până la Cernăuţi; ecologici – Comunitatea noastră Teritorial Unită se află în bazinul râului Prut şi una din problemele care necesită o atenţie permanentă este cea a prevenirii inundării teritoriului. Este o problemă comună şi pentru celelalte comunităţi situate pe malul Prutului (Noua Suliţă şi Vancicăuţi). Hotărârea privind includerea comunităţii noastre în raionul Nistru poate deregla sistemul de conlucrare între comunităţi, creat de mai mulţi ani în direcţia respectivă”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com