Dezescaladarea situaţiei în jurul Ucrainei:  zilele următoare vor fi decisive

8 02 2022 INFO 1

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că SUA, UE şi NATO vor continua negocierile privind dezescaladarea situaţiei în jurul Ucrainei. Zilele următoare vor fi decisive, comunică RBK-Ucraina cu referire la conferinţa de presă în rezultatul întâlnirii cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, întâlnire care a avut loc în ajun, la Moscova. Macron a accentuat despre necesitatea „de a lucra în vederea evitării escaladării”. Încordarea „continuă să crească”. „Şi aceasta măreşte riscul destabilizării. Nu este în interesele nimănui. Nici ruşii, nici europenii nu doresc haosul după ce toţi au suferit din cauza pandemiei. De aceea trebuie să ne înţelegem în privinţa măsurilor concrete de asigurare a dezescaladării. Am vorbit astăzi despre aceasta şi în următoarele săptămâni aceasta trebuie să aibă o confirmare”, a subliniat Preşedintele francez. El a opinat că totul va depinde de negocierile cu SUA, NATO şi UE, precum şi de întâlnirea de marţi cu Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski. „Putin a spus că este gata să urmeze această logică, ca să existe un echilibru în aceste iniţiative. În acest context a fost abordată chestiunea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Zilele următoare vor fi decisive. Şi discuţiile date vor contribui la aceasta”, a relevat Emmanuel Macron.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий