Din TOP-ul știrilor

16 08 2020 LC site DINAUTI

 

Simbolul satului Dinăuți, raionul Noua Suliță, este vechea moară de vânt de la marginea satului, lângă autostrada ce duce de la Cernăuți spre Kiev. La Dinăuți, când se vorbește despre trecerea timpului, se spune că mult grâu s-a măcinat la moara de vânt a satului.

Cu câțiva ani în urmă, în vecinătatea morii a fost construită o benzinărie. Teritoriul a fost amenajat, iar vechea moară de vânt a rămas fără o aripă. Iar în urma reparației din 1996 moara și-a pierdut aspectul autentic al acoperișului. Și, iată, meșterii locali s-au apucat serios să-i dea morii înfățișarea de odinioară și lucrările sunt pe sfârșite. În acest scop au fost folosite 120 mii grivne, a declarat șeful Administrației Raionale Noua Suliță, Oleg Melniciuc. Acest monument al arhitecturii populare va fi deschis la 24 august, cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei. Cu timpul, moara de vânt poate fi transformată într-un muzeu.

***

Iaroslav Vikliuk a notat pe contul său de pe Facebook că în satul Klivodin, raionul Chițmani, există un monument unic al naturii – crater format în urma căderii unui meteorit. El are un diametru de 15-20 metri și o adâncime de 5-6 metri. Asemenea monumente se întâlnesc rar de tot și pot fi folosite ca obiective turistice. Însă, această romantică a fost lăsată într-o parte și s-au găsit persoane care folosesc craterul în scopuri foarte prozaice. Domnul Iaroslav Vikliuk scrie cu mare regret: craterul unic în felul său este folosit ca… groapă pentru gunoaie.

***

În noaptea zilei de 16 august, în satul Pătrăuții de Sus flăcările incendiului au cuprins o gospodărie. De urgență au fost chemate echipele de pompieri din Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos și Budeneț. Au sosit la locul cu pricina și pompierii din Ciudei și Crasna. Localnicii, cu tractoarele proprii, au cărat apă pentru autospecialele pompierilor. Focul a fost localizat și stins. Pricinile incendiului se clarifică, iar pierderile materiale cauzate sunt mari, comunică site-ul Storojineț.info.

***

Lucrările de construcție a noului pod peste Prut între satele Marșinți și Lunca, vizitat anterior de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, continuă în mod accelerat. Doar șeful statului a promis că podul, care va avea o însemnătate internațională, va fi dat în exploatare anul curent. Fotografia făcută de colega noastră Ala Mazur din Noua Suliță este o confirmare a ritmului înalt de muncă al constructorilor de poduri.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий