Diplomat american: e timpul ca Rusia să-şi îndeplinească angajamentele referitoare la Donbas

13 01 2022 INFO 6

Următorii paşi pe calea îndeplinirii acordurilor de la Minsk depind de voinţa politică a Moscovei pentru aceasta, a declarat reprezentantul permanent al SUA pe lângă OSCE, Michael Carpenter, informează „Evropeiska pravda”. „Partea ucraineană rămâne devotată îndeplinirii acordurilor de la Minsk din 2014-2015 pentru soluţionarea conflictului, şi a făcut mult pentru aceasta. Noi susţinem Ucraina în aceste încercări”, a menţionat reprezentantul permanent al SUA. El a amintit că în acordurile de la Minsk din februarie 2015 sunt mai multe principii, care urmează să fie îndeplinite, pentru ca Ucraina să-şi asigure suveranitatea şi integritatea teritorială. Între altele, este vorba de încetarea stabilă a focului şi retragerea armamentului greu din anumite zone, accesul observatorilor OSCE în raioanele temporar ocupate din regiunile Doneţk şi Lugansk.  „Aceste trei condiţii aşa şi nu au fost îndeplinite, de aceea acum e timpul ca Rusia să-şi îndeplinească angajamentele. Când vor fi îndeplinite aceste condiţii de bază ale securităţii, se va putea înainta mai departe… Instrumentele necesare sunt, în momentul de faţă totul depinde de voinţa politică din partea Moscovei”, a subliniat Michael Carpenter.

După cum s-a comunicat, în timpul şedinţei Consiliului permanent al OSCE, Michael Carpenter, s-a pronunţat împotriva şantajului, agresiunii şi ameninţărilor ca mijloace de atingere a scopurilor puse.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий