Donbass, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Serghii Loznitsa, a avut premiera internațională la cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unde cineastul ucrainian a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii Un Certain Regard. Criticii l-au primit cu la fel de mult entuziasm și la Karlovy Vary și Toronto, festivaluri internaționale din selecția cărora a făcut parte.
,,Un film de război care ilustrează absurdul într-o manieră comică, halucinantă pe alocuri’’ (Figaro Scope), Donbass este un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre. ,,Prin estetica sa remarcabilă, filmul se prezintă ca o dramă de război deghizată într-o comedie neagră’’ (Le Figaro), oferind o viziune imersivă asupra conflictelor din teritoriu.
,,Subiectul pe care îl urmăresc și ceea ce mă preocupă în mod special se concentrează asupra tipologiilor umane produse de o societate condusă de agresivitate, degradare și dezbinare. Oamenii – prin relațiile dintre ei și mentalitățile lor – sunt cei care pregătesc terenul pentru evenimente istorice catastrofale.’’ – Serghii Loznitsa, regizorul și scenaristul filmului.
Cineastul ucrainean Serghii Loznitsa s-a născut pe 5 septembrie 1964 la Baranovichi (localitate aflată în prezent în Republica Belarus). A crescut la Kiev, iar în anul 1987 a absolvit Universitatea Politehnică, devenind apoi om de știință la Institutul de Cibernetică din Kiev, specializat în cercetarea inteligenței artificiale. În 1997 a absolvit Institutul de Stat pentru Cinematografie (VGIK) din Moscova, unde a studiat în cadrul secției Film de lungmetraj.
De-a lungul carierei sale cinematografice, a realizat în principal documentare, având nouăsprezece astfel de producții în portofoliu, însă a regizat și patru filme de ficțiune.