Dorin Popescu // OBSERVAȚII RAPIDE PRIVIND DIMENSIUNEA DE POLITICĂ EXTERNĂ A NOULUI PROGRAM DE GUVERNARE

20191025_181554

„Mi se par slabe/subțiri/neconvingătoare trimiterile la „promovarea şi apărarea intereselor și identității românilor din afara granițelor”.

Câteva observații la proiectul programului de guvernare (dimensiunea politică externă) depus astăzi în Parlament, odată cu lista miniștrilor propuși, scrie Dorin Popescu pe pagina sa de facebook, preluat de Romanian Global News, notează Libertatea Cuvântului.
În primul rând este de neacceptat faptul că printre cele 12 măsuri urgente pe care Guvernul Orban și le propune nu există nici unul din zona politicii externe. Politica externă nu există pe agenda de urgențe a noului cabinet, în pofida unei stări de fapt deplorabile, chiar critice, a acesteia.

Ar fi fost de dorit ca, punctual, „organizarea și buna desfășurare a alegerilor prezidențiale în secțiile de votare din afara țării” să fie inclusă pe lista de urgențe a acestui cabinet (este adevărat, e asumată aici măsura-cadru privind „asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie”). Puteau fi avute în vedere și teme precum eficientizarea prin demersuri și măsuri rapide a politicilor de valorizare a resursei umane de calitate, așa-numita „profesionalizare” a aparatului diplomatic și consular sau, punctual, teme specifice de politică externă precum creșterea/consolidarea contribuției valorice a României la cristalizarea viitorului UE (aș spune că este prea modestă măsura urgentă privind „nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României”), consolidarea profilului și acțiunii politice în vecinătatea imediată a UE sau în regiunea extinsă a Mării Negre etc.

Politica externă este detaliată în capitolul VI al Programului.

Observații punctuale:

La „orientarea conceptuală generală”, „obiectivul principal al politicii externe a României” este definit ca fiind reprezentat de „creșterea influenței pe plan extern și a profilului internațional ale României, prin consolidarea capacității noastre de a proiecta în vecinătate și dincolo de aceasta valorile democratice ale statului de drept și stabilitate, precum și de a furniza securitate, în scopul creșterii siguranței și prosperității cetățenilor români. Politica externă a României se va consolida ca vector important de modernizare și continuare a procesului de occidentalizare a societății și statului”.

Aș spune că nu suntem deloc în postura de a furniza/exporta securitate, obiectiv utopic care revine obsesiv în politica noastră externă. Mi se pare totodată că avem nevoie în momentul de față, prioritar, nu de proiectarea în exterior a valorilor democratice ale statului de drept și stabilității, ci de proiectarea lor în interior, întrucât degradarea constantă a acestora ne generează convulsii și clivaje periculoase. Aceste valori sunt interogate puternic în interiorul societății noastre, iar capacitatea noastră de a proiecta aceste valori în afara țării (obiectiv asumat conform programului) este puternic amenințată, ontologic chiar, de incapacitatea noastră deja cronică de a le importa, valida și asimila de facto înăuntrul ei.

La „obiective și măsuri” se precizează că „politica externă a României va fi îndreptată cu prioritate în direcția consolidării triadei esențiale care o definește: întărirea și extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum şi creșterea rolului, efortului și profilului României în Uniunea Europeană și respectiv în NATO”. Eu aș fi alăturat acestei triade o dimensiune specifică ce le-ar putea substanțializa pe primele trei: „consolidarea capacității de derulare a unei/unor politici regionale consistente” (în vecinătatea estică a UE, în flancul estic al NATO, în regiunea extinsă a Mării Negre etc). Dimensiunea regională, cu toate componentele ei (R. Moldova, bazinul Mării Negre, flancul estic al NATO, vecinătatea UE etc.) trebuie să se regăsească în mod autonom în lista scurtă a „pilonilor fundamentali” ai politicii noastre externe.

Remarc cu satisfacție că una dintre propunerile mele îndrăznețe și inovatoare, formulate în mod repetat în ultima perioadă, inclusiv în Scrisoarea deschisă adresată candidaților la demnitatea de președinte al României (la elaborarea căreia am participat în calitate de expert în politică externă și securitate) – document elaborat în marja desfășurării dezbaterii organizate de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE (Cluj, 5 octombrie 2019), cea de remodelare a rețelei de parteneriate strategice, este preluată și inclusă în documentul propus spre adoptare. În acest document se precizează că este nevoie, ca prioritate, de „dezvoltarea și aprofundarea în continuare a parteneriatelor şi relațiilor bilaterale europene cu caracter strategic ale României… se va acționa pentru ridicarea la nivel de parteneriat strategic a relației cu Georgia. Se vor continua eforturile pentru finalizarea negocierilor privind ridicarea la nivel de parteneriat strategic a relației cu Japonia”.

Sunt extrem de mulțumit că R. Moldova și-a găsit în fine loc pe lista de priorități a politicii externe. Rubrica privind R. Moldova inclusă în document este suficient de extinsă și argumentată, relația cu R. Moldova având aici statut de prioritate (o serie de experți perimați din spațiul românesc manifestă tendința sistemică de a evita includerea R. Moldova în lista scurtă de priorități a politicii noastre externe; mă bucur că autorii acestui document programatic nu continuă/confirmă această tendință, care a creat premise primejdioase pentru degradarea continuă a capacității noastre de expresie politică în imediata vecinătate). Exemplific cu: „În ceea ce privește vecinătatea imediată, prioritatea permanentă a României va continua să o reprezinte dezvoltarea și adâncirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, pe baza comunității unice de limbă, identitate, istorie, cultură. România va continua politica de sprijin al drumului european al Chișinăului, inclusiv prin consolidarea instituțiilor democratice, precum şi prin proiectele bilaterale de interconectare strategică și cele cu beneficii directe pentru cetățenii Republicii Moldova pe baza asumării de către autoritățile acesteia, prin acțiuni concrete, a integrării europene și procesului de reformă pe care îl presupune… Totodată, România va continua să sprijine o soluție a conflictului transnistrean care să respecte deplin integritatea teritorială a Republicii Moldova, în granițele internațional recunoscute, și care să nu afecteze vectorul pro-european al acestui stat”.

Mi se par slabe/subțiri/neconvingătoare trimiterile la „promovarea şi apărarea intereselor și identității românilor din afara granițelor”; este clar că autorii au creat această dimensiune pentru a „rotunji” documentul, fără a avea o viziune clară în domeniu (citez din document: se vor avea în vedere „stimularea activității Comisiilor Mixte cu alte state privind minoritățile şi sprijinirea implementării recomandărilor acestora, în vederea asigurării respectării drepturilor acestora conform standardelor internaţionale şi pentru valorificarea experienței şi bunelor practici ale României în domeniul minorităţilor. Vor fi continuate măsurile de sprijin în domeniul educației pentru românii din afara granițelor, respectiv în alte domenii, inclusiv al programelor organizaţiilor persoanelor aparținând minorității române menite să consolideze identitatea naţională, conform prevederilor legii nr. 299 din 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, cu modificările ulterioare”.

Sunt binevenite trimiterile privind „consolidarea corpului diplomatic şi consular şi a personalului de specialitate din cadrul MAE ca un corp de elită, profesionist, inclusiv prin continuarea procesului de recrutare în cadrul MAE”.

Valorizarea resursei umane de calitate în MAE, inclusiv prin importul de resursă umană de calitate (din exteriorul MAE), reprezintă o necesitate prioritară fără de care nu vom avea cu adevărat o politică externă performantă, dincolo de inspirația redactării unor documente programatice în domeniu.

Îmi exprim scepticismul cu privire la capacitatea reală a administrației românești de a crea un sistem meritocratic în cadrul MAE. Aștept cu interes să văd cum MAE „va urmări intensificarea colaborării cu mediul academic şi think-tank-urile ” de profil, știut fiind că acest minister ignoră în mod sistematic expertiza de valoare pe care o produc mediile de analiză din România care nu intră pe lista scurtă a relațiilor clientelare cu unii oficiali influenți din minister.

În planul „comunicării publice profesioniste și eficiente”, aș aprecia dacă ministrul și secretarii de stat ar fi mult mai prezenți în spațiul public, în mod sistemic/periodic și la evenimente, cu explicații care să consolideze capacitățile publicului larg de a înțelege în mod rafinat provocările externe la adresa cetățenilor români și a României, precum și soluțiile identificate de profesioniști.

Capitolul „Diaspora românească” include în mod greșit comunitățile istorice din țările vecine (pct. B), alături de diaspora propriu-zisă (pct. B). Sunt sigur că autorii documentului cunosc diferența conceptuală dintre diaspora și comunitățile istorice românești, iar structura documentului trebuie modificată în consecință.

Punctul B al capitolului, dedicat acestor comunități, este și el neconcludent și ineficient. Din cele 5 măsuri și obiective, două sunt dedicate R. Moldova, două privesc prioritar românii din Balcani, iar una/unul privește strict”reformarea politicii de acordare a burselor pentru etnicii români din afara granițelor”. Nu se intuiește (și nu se exprimă) natura critică a necesității de intervenție în ceea ce privește stoparea/atenuarea proceselor de diminuare accelerată a drepturilor acestor comunități în țările vecine (în special Ucraina și Serbia). Măsura privind „simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei române pentru etnicii români din vecinătate și din Balcani” este extrem de complicată și nu poate fi pusă în practică pe termen scurt. În general, cele 5 măsuri și obiective sunt departe de a convinge.

În general, documentul este bine elaborat, cu unele inițiative apreciabile.

Aș risca evidențierea prioritară a carențele acestuia: absența unor obiective substanțializate privind rolul regional al României; absența unei concepții privind dezvoltarea sprijinului pentru comunitățile românești istorice din vecinătate.

Un pariu major îl reprezintă reprofesionalizarea MAE. Aici ambițiile par a fi mai mari decât instrumentele. Însă câștigarea acestui pariu poate face diferența între o politică externă de avarie și una performantă.

România NU a mai avut din „illo tempore” o politică externă PERFORMANTĂ..

Lasă un răspuns