Duminicile cărţii româneşti

0IMG_9549

0IMG_9549Duminicile cărţii la Casa Naţională a Românilor din Cernăuţi au devenit deja o tradiţie. O tradiţie care pretinde să aibă o continuitate, deoarece după cum s-a exprimat publicistul şi scriitorul Dumitru Covalciuc, în ultimele două decenii, adică în perioada actuală a Ucrainei Independente, în „oraşul cărţilor şi poeţilor” s-a editat mai multă carte românească decât în perioada anterioară. Poate unora li s-ar părea că-i o afirmare puţin exagerată, însă cert este faptul că fiecare apariţie editorială constituie un moment deosebit pentru autor, acesta dorindu-şi ca scrierea să-şi găsească mai repede cititorul.
Lansarea de carte românească, care a avut loc duminica trecută la Casa noastră Naţională, s-a desfăşurat sub semnul „mărcii Dumitru Covalciuc”. Pe lângă faptul că este autorul a trei cărţi noi, el a prefaţat şi celelalte cărţi, lansate în cadrul acţiunii – „Rătăciri prin Bucovina” de Ciprian Bojescu din Suceava, originar din Iordăneştii Hlibocii, şi a şasea plachetă de versuri a profesorului şi rapsodului popular din Voloca, Nicolae Mintencu, – „Din pridvorul toamnei”. La aceste apariţii şi-a adus contribuţia şi Grupul editorial „Cuvântul” de la Herţa, condus de domnul Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „M. Eminescu”.
„Istoricul Bucovinei”, după cum l-a caracterizat pe Dumitru Covalciuc Consulul General al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, a scris peste 7 mii de pagini de istorie şi cultură a Ţării Fagilor. Practic, nu este temă din acest domeniu, la care să nu se fi referit profund sau tangenţial scriitorul Dumitru Covalciuc. Ca autor al uneia dintre cele mai solide monografii ale satelor bucovinene, din punct de vedere ştiinţific şi al documentării, Dumitru Covalciuc a găsit de cuviinţă să mai scrie şi „Pagini oprişenene” – un supliment la monografia sa „Oprişeni”.
Directorul şcolii din această localitate şi iniţiatorul creării Muzeului satului, dl Nicolae Bodnariuc, a accentuat că scriitorul Dumitru Covalciuc se bazează nu numai pe documente de arhivă, ci şi pe descoperirile arheologice. În cazul dat merită să menţionăm faptul că la Oprişeni, spre deosebire de alte localităţi bucovinene, se mai fac şi săpături arheologice.
La prezentarea de carte, domnul Dumitru Covalciuc a venit şi cu al 24-lea volum al „Ţării Fagilor” – almanah de istorie şi cultură, care conţine pagini inedite despre „Calvarul neamului românesc din Bucovina” din anii 40 ai secolului trecut. De asemenea, el a scos de sub tipar şi o lucrare despre personalitatea eminentă a Bucovinei – Eudoxiu Hurmuzachi.
Domnul Ciprian Bojescu, un „simbol al românului de pretutindeni” (după cum a fost caracterizat la lansarea de carte) şi „frate al codrului” (e silvicultor de specialitate) a demonstrat că este şi un bun publicist prin cartea proaspăt apărută „Rătăcind prin Bucovina”. Dorul de baştină îi este inspiraţie şi se simte fericit, după cum a afirmat, prezentându-şi cartea copământenilor săi.
Cel de al treilea autor, Nicolae Mintencu, cunoscut în mai multe ipostase, pune accentul pe calitatea sa de profesor. Un profesor adevărat, dar mai ales de română, trebuie să iubească şi cântecul, şi poezia. De altfel, după cum a promis, în preajma sărbătorii „Limba noastră cea română”, domnul Nicolae Mintencu are şansa să scoată de sub tipar şi o culegere de folclor volocean.
La Cernăuţi, într-adevăr, se editează mai multă carte românească în comparaţie cu alte perioade. Însă, cartea, înainte de a vedea lumina tiparului, mai are nevoie şi de un redactor literar, ca scrisul să fie îngrijit. Mai este nevoie şi de crearea unei colecţii complete, care să includă toate cărţile în limba română ale autorilor noştri, tipărite în perioada contemporană.
Vasile CARLAŞCIUC
Foto Nicolae HAUCA

Добавить комментарий