Dumitru Covalciuc și Lora Bostan – două stele pe bolta scrisului românesc din Bucovina

31 12 2022 F 1

Dumitru Covalciuc și Lora Bostan – două personalități care au făcut cinste neamului românesc din regiunea Cernăuți. Ambii au plecat pe calea veșniciei în luna decembrie, în perioada colindelor, când cerurile sunt deschise, la o distanță în timp de patru ani. Zilele acestea s-au împlinit cinci ani de la moartea lui Dumitru Covalciuc, publicist, scriitor,  și un an de la moartea Lorei Bostan, doctor, docent universitar, care în decursul întregii vieți a activat la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene. Vineri, 30 decembrie, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” a organizat o acțiune de comemorare a acestor doi apărători ai graiului matern, care au trudit cu osârdie, deși în mod diferit, pe ogorul literelor române din ținutul nostru. Pentru oficierea parastasului a fost invitat preotul Pavel Paulencu, parohul Bisericii Înălțarea Domnului de la Horecea, suburbie îndrăgită de Dumitru Covalciuc, care a avut acolo mulți prieteni și admiratori ai scrisului său.

31 12 2022 F 3

Președintele Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, consătean cu Dumitru Covalciuc, a accentuat că de la Oprișeni, satul natal al scriitorului, a sosit o delegație întreagă. Directorul Liceului din Oprișeni, Nicolae Bodnariuc, și, totodată, directorul Muzeului „Maximilian Hacman”, a comunicat celor prezenți că în curtea școlii din Oprișeni a fost ridicat bustul lui Dumitru Covalciuc, iar în Muzeul „Maximilian Hacman” se află un fond special Dumitru Covalciuc. La Palatul Național au fost expuse scrieri ale lui, iar Nicolae Bodnariuc a demonstrat câteva caiete de folclor, adunat de slăvitul său consătean, și poezii scrise pe timpul studenției de Dumitru Covalciuc. Nicolae Șapcă, vicepreședinte al Societății „Mihai Eminescu”, redactorul-șef al „Monitorului Bucovinean”, a declarat că, datorită lui Dumitru Covalciuc, la Hliboca au fost editate circa 70 de titluri de carte în limba română. A fost lansată ideea că ar fi bine să fie editate scrierile literare ale lui Dumitru Covalciuc în mai multe volume, căci unele dintre ele au rămas în manuscris. Și-au amintit cu căldură sufletească de talentatul publicist și scriitor, redactorul Almanahului „Țara Fagilor”, care a reușit să editeze 28 de volume, Dumitru Covalciuc, fiul său Ciprian, colegul de clasă Leon Nimigean, colegele de la „Zorile Bucovinei” Maria Toacă-Andrieș și Felicia Nichita-Toma,  profesorul universitar, Ilie Popescu, veteranii învățământului public Octavian Voronca și Elena Purici, Ilie Tomiuc, coleg de generație.

31 12 2022 F 4

Concomitent au fost apreciate și meritele docentului universitar Lora Bostan. Mai amănunțit a vorbit despre fosta sa profesoară, apoi colegă de catedră, Diana Calancea, precum și  Nicolae Șapcă. Iar Natalia-Camelia Proțiuc i-a consacrat un cântec. Lora Bostan a plecat în veșnicie nu cu mult după marcarea jubileului său de 70 de ani. În interviul pentru „Libertatea Cuvântului”, solicitat cu această ocazie, ea a menționat: „Puteam să devin și medic, dar am iubit foarte mult limba maternă”. Împreună cu soțul ei, profesorul universitar Grigore Bostan, membru de onoare al Academiei Române, ea ne-a lăsat crestomația-compendiu „Pagini de literatură română. Bucovina, regiunea Cernăuți. 1775-2000”. E un manual al iubirii de neam pentru mai multe generații care vor urma.

31 12 2022 F 2

31 12 2022 F 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului”www.lyberti.com

Добавить комментарий