La 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna, judeţul Hotin, s-a născut cunoscutul regizor de film, scenarist şi poet moldovean, Emil Loteanu. Astăzi renumitul maestru şi-ar fi marcat jubileul de 85 de ani…
În prezent satul de baştină al lui Emil Loteanu se află în raionul Ocniţa, Republica Moldova. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București.
În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi, sat din raionul Hotin. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1952 Emil Loteanu a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973-1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova.
Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. Printre filmele regizate de el s-au bucurat de o apreciere deosebită, chiar de premii internaţionale, „Poienile roşii” (1966), „ Lăutarii” (1971), „Şatra” (1975), „Gingaşa şi tandra mea fiară” (1978), „Anna Pavlova” (1983) şi „Luceafărul” (1986). Scene pentru filmele „Lăutarii” şi „Luceafărul” au fost filmate în Bucovina – la Crasna şi Cernăuţi. Emil Loteanu a fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”.
În ultimii 20 de ani din viața sa, numărul ofertelor de filme a căzut drastic din cauza destrămării URSS, Emil Loteanu devenind aproape șomer.
La data de 18 aprilie 2003, a decedat fiind bolnav de cancer, în timp ce filma producția „Yar”, film pe care nu a reușit să-l finalizeze. A fost înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.
Există lucruri mai puțin cunoscute despre personalitatea lui Emil Loteanu, numit și ultimul romantic al cinematografiei sovietice. Deși invita și actori renumiți să joace în filmele sale, Emil Loteanu prefera actori la început de drum, pe care îi modela după bunul său plac. Într-un interviu, compozitorul Eugen Doga afirma că eroii filmelor lui Loteanu aveau aceleași gesticulări și mimici ca însuși regizorul acestora. Printre actorii lansați de Loteanu enumerăm: Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, Victor Soțchi-Voinicescu. Se poate spune că l-a descoperit și promovat pe Eugen Doga, devenind mai apoi prieteni. Compozitorul Eugen Doga susține că Emil Loteanu a fost cel care l-a motivat și i-a sugerat linia melodică pentru valsul din „Gingașa și tandra mea fiară”, regizorul fiind și unul dintre puținii oameni cu care compozitorul putea vorbi în română când trăia la Moscova.
Emil Loteanu s-a afirmat mai puţin ca poet, însă critica literară a reuşit să-l numească „poet cu ochii arşi de frumuseţe”. Iată una din poeziile semnificative ale lui Emil Loteanu – „Ultima şansă”:
Cred în ultima şansă,
În unica, în imposibila.
Cred în ultima şansă
Ce păstrează în mine speranţa
De a pătrunde totuşi
În miezul marilor adevăruri.
Cred în izbândă, cred
Şi atunci când există o ultimă şansă.
Şi cred în crunta înţelepciune
A ultimei şanse.
În imagini: Emil Loteanu la Cernăuţi, în perioada filmării unor secvenţe pentru pelicula „Luceafărul”; localul de pe strada Ucraineană 22, ales de regizor pentru întrunirea „junimiştilor”; Emil Loteanu în timpul filmării unei scene culminante din capodopera cinematografică „Lăutarii”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com