Expoziția de grafică „Memoria retinei gulagului românesc”.

Radu-Bercea-1170x480

Muzeul de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni va găzdui, în perioada 10-30 iunie 2019, expoziția de grafică “Memoria retinei gulagului românesc”.

Lucrările prezintă drama fostului deținut politic, artistul plastic Radu Bercea, unul dintre cei mai valoroși pictori români, originari din Bucovina.

În vârstă de 80 de ani, Radu Bercea s-a născut pe data de 29 august 1939, în Ciucurul Mare, Cernăuți.

În 1959, când era elev al Școlii de arte plastice din Iași, anul 3, cel mai probabil după ce un coleg l-a denunț la securitate, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru atitudini ostile față de Partidul Comunist Român.

Până în 1964, când a fost grațiat prin decret, a cunoscut ororile ideologiei comuniste reprezive, în lagărele de muncă: Luciu-Giurgeni, Cireşu, Grădina, Strâmba, Salcia, Stoeneşti, Măraşu, Vaca, la „Saivane”, bacul „Gironde”..

Toate ceste trăiri le-a redat în opera sa grafică, dar și în cărțile publicate, în care descrie universul concentrațional comunist din România.

Expoziția de la Fălticeni, care va fi vernisată luni, 10 iunie, la ora 13.00, în sala cu geamlâc a Muzeului de Artă “Ion Irimescu”, prezintă drama fostului deținut politic – artistul plastic Radu Bercea.

afis_eveniment_radu_bercea

Добавить комментарий