În anii de studenţie Olga Cordunean (pe atunci Sângerean) nici nu bănuia că o să devină medic… fără pacienţi. Nu putea pune la îndoială ceea ce se realiza pas cu pas. A urmat Colegiul de Medicină din oraşul de baştină, Noua Suliţă, apoi Academia de Medicină Bucovineană. Însă, omul planifică, dar destinul decide şi s-a întâmplat aşa că Olga a venit cu diploma de tânăr specialist nu la o instituţie sanitară, ci la una de învăţământ. I s-a propus să citească una din disciplinele de specialitate viitoarelor surori medicale. Deci, a revenit la Colegiul natal.
— Iată aşa, pe neobservate, am devenit pedagog, ca şi păruiţii mei, şi în scurt timp am înţeles că a pregăti cadre medicale e la fel de important ca şi tratarea bolnavilor. Cu această convingere trăiesc şi activez acum al 20-lea an, îmi spune doamna Olga Cordunean, şefă de secţie la Colegiul de Medicină din Noua Suliţă.
Îndeplinesc un lucru necesar la o instituţie foarte importantă, îşi caracterizează laconic misiunea doamna Olga. Deprinderile practice pe care le primesc aici viitorii medici simt de nepreţuit, chiar dacă unii dintre ei îmbrăţişează apoi alte profesii. În zilele noastre cunoştinţele esenţiale în domeniul medicinii constituie o normă.
Destinul a făcut unele corectări prompte şi în viaţa absolventului Facultăţii de Fizică de la Universitatea cemăuţeană, Eduard Cordunean, soţul Olgăi. La Colegiul de Medicină din Noua Suliţă, unde a fost angajat împreună cu soţia, în afară de orele de fizică erau şi ore de informatică. Domnul Eduard a fost nevoit să urmeze cursuri speciale pentru a avea dreptul de a preda informatica.
— Martoră a preocupărilor noastre pedagogice a fost fiica Alexandra. Deseori orarul de la Colegiul de Medicină nu corespundea în timp cu cel de la grădiniţă şi eram nevoiţi de mică s-o purtăm prin auditorii. Deja elevă s-a deprins cu gândul că medicina este menirea ei şi în prezent este studentă în anul şase la Universitatea de Medicină din Cernăuţi. Deci, a pornit pe urmele mele şi mi-a declarat nu o dată că doreşte să fie medic practician, să trateze bolnavii. Hotărârea ei mă bucură, căci un medic cu har şi un bun specialist înseamnă mult pentru societate. Nu am nici o îndoială că Alexandra va fi anume aşa, afirmă doamna Olga.
În fermitatea cuvintelor ei dăinuie mândria şi fericirea de mamă. De fapt, este o bucurie a întregii familii Cordunean.
— Suntem o familie unită şi ne-am durat „casă de piatră” în înţelesul direct al cuvântului: am zidit-o împreună — soţul şi eu.
Doamna Olga şi-a amintit şi despre faptul cum a cărat mortar când zideau casa. Poate această muncă şi oboseala plăcută le-a cimentat iubirea. Iar ea, iubirea, le-a transformat familia într-o cetate, vorba englezilor.
— Ni-i casa la o margine a Nouă Suliţei, lângă Marşinţi, cu cinci ari de pământ alături. Pentru un gospodar lotul pare mic, dar nu pentru un pomicultor iscusit ca Eduard al meu, continuă doamna Olga. Pentru el fiecare pom fructifer este o podoabă, o comoară. Iar cel mai mult îi place să cultive viţă de vie, a deprins aceasta de la bunelul şi tatăl său din Mămăliga.
Dacă acum ar exista moda creării stemei familiei, pe cea a familiei Corduean ar figura neapărat un strugure de poamă. Explicaţia ar fi nu atât pasiunea capului familiei, dl Eduard, ci semnificaţia evanghelică a poamei — de purificare spirituală, valoarea cea mai de preţ a unui adevărat cuplu familial blagoslovit de Dumnezeu.
Vasile CARLAȘCIUC