Cu vreo cinci ani în urmă am avut posibilitate să particip la un seminar zonal în domeniul agriculturii, la care specialiști vestiți în țară au declarat: „Dacă doriți să vedeți vlăstare ale cooperării în agricultură, plecați în raionul Storojineț din Bucovina”.
Și, într-adevăr, pe atunci mișcarea cooperativă în acest raion premontan al regiunii noastre prindea amploare. Ba chiar mai mult, a fost semnat un memorandum între Administrația Regională de Stat, Administrația Raională de Stat Storojineț, Organizația internațională de binefacere „Bunăstarea comunităților” și cooperativele de producere a laptelui privind cofinanțarea Întreprinderii de procesare a laptelui „Molocinyi krai” din satul Panca. N-a trecut mult timp și în anul 2012 întreprinderea a fost pusă în funcțiune. Capacitățile ei de producție erau următoarele: procesarea a 10 tone de lapte pe zi, din care se produceau mai multe produse lactate. Nu o dată am stat de vorbă cu conducătorii Întreprinderii „Molocinyi krai” (iar în această perioadă ei s-au schimbat cam des) și fiecare se străduia să accentueze asupra calității produselor lactate cu marca firmei lor, care erau distribuite inclusiv în școli și grădinițe pentru alimentarea copiilor. Producătorii, din aceste considerente, mențineau prețurile la un nivel mai mic, fiind convinşi că cheltuielile vor fi acoperite de parteneri – semnatarii memorandumului.
În decursul a doi ani cât a durat construcția și funcționarea Întreprinderii „Molocinyi krai” investitorii au cheltuit 5,3 milioane grivne. Partea leului a fost asigurată de Organizația internațională de binefacere „Bunăstarea comunității” – 2,8 milioane grivne. 1,1 milioane grivne a alocat Consiliul Raional, 400 mii grivne – Consiliul Regional, iar restul – cooperativele de deservire și alte organizații. Ideea și intențiile au fost demne de laudă, însă banii încasați în urma realizării producției nu au acoperit cheltuielile. Zilnic era nevoie de o mie de grivne pentru cheltuieli suplimentare și funcționarea Întreprinderii „Molocinyi krai” a pierdut orice perspectivă, or ea nu a avut noroc de gospodari adevărați. La finele anului 2014 Întreprinderea de procesare a laptelui de la Panca a fost închisă și în decursul anului 2015 Administrația Raională de Stat, în frunte cu Iaroslav Bartoș, s-a străduit din răsputeri să găsească investitori pentru „Molocinyi krai”, dar fără nici un 
rezultat. Conducătorul raionului afirmă: „Poziția autorităților din raion este clară: nu putem admite ca întreprinderea să fie nerentabilă și să funcționeze numai pe mijloacele bugetare. Sunt ferm convins că numai managementul eficient, proprietatea privată și concurența pot asigura succesul unor astfel de întreprinderi”, a accentuat Iaroslav Bartoș.
Căutarea investitorilor continuă, dar, între timp, rămân decepționați sătenii, care țin vaci și nu au unde vinde laptele. Storojinețenilor le place să crească și să îngrijească de animale domestice și această îndeletnicire le aduce venit. Iar dacă în raion va lipsi infrastructura de prelucrare, sătenii vor fi nevoiți să se dezică de animale.
Va fi o pierdere pentru economia regiunii, fiindcă producția de lapte, dacă ne referim numai la această ramură, este asigurată în mare parte de sectorul privat. Și, în genere, în țară producția de lapte e în scădere. Ultimele date de statistică atestă că în 11 luni ale anului trecut producția de lapte a scăzut cu 4,3 la sută sau cu 10,026 milioane tone mai puțin decât în perioada analogică a anului trecut. În regiunea Cernăuți s-au obținut 272,1 mii tone de lapte, cu 1,9 la sută mai puțin decât în perioada analogică a anului 2014.
Tendința închiderii întreprinderilor mici de procesare a laptelui se observă nu numai în Bucovina, ci și alte regiuni ale țării. Cauza este bine cunoscută – situația instabilă din ţară. Dacă înainte în fiecare raion era o întreprindere de produse lactate, în prezent în toată regiunea au rămas numai patru cu cea din Storojineț, care nu mai funcționează. Regiunea noastră s-a transformat într-o bază de asigurare a materiei prime pentru întreprinderi de procesare a laptelui din trei regiuni vecine: Ivano-Frankivsk, Ternopil și Vinnyția. Iar noi ne întrebăm de ce crește prețul la producția de lapte. Numai cât fac cheltuielile de transport! Reiese că în aceste regiuni rețeaua de cooperative agricole e mai dezvoltată decât la noi.
Mătuşa şi bazarul
Nici gerul şi nici arşiţa, nici ninsoarea şi nici ploaia – toate aceste capricii ale vremii nu opresc obişnuinţa de-o viaţă a mătuşii: ea trebuie să plece la târg, adică la oraş.
Îşi încarcă bagajele cu produse alimentare, urcă într-un autobuz arhiplin, stând de cele mai multe ori în picioare, şi cu chiu cu vai ajunge la oraş. La poarta pieţii sau într-un loc mai potrivit, direct în cartierele locative îşi vinde marfa, aşteptând ore întregi clienţii. Iar spre chindii sau chiar sub geana serii, când comerţul stă în loc, pentru a nu se întoarce acasă cu marfă, mătuşa scade din preţ – important e s-o vândă.
E un câştig greu, nimic de zis. „Pentru nimic în lume nu m-aş jertfi pentru cele câteva grivne!”, afirmă unii cumpărători. Însă ei, de cele mai multe ori, o compătimesc. Oamenii legii mai închid ochii la „încălcarea ordinii publice şi a regulilor de comerţ” de către biata săteancă, iar serviciul sanitar şi epidemiologic funcţionează doar la piaţă. Mai marii pieţelor nu-şi prea bat capul să creeze locuri de comerţ „civilizate” pentru toţi doritorii, fiindcă au vânzători permanenţi, prin urmare – şi venit constant.
Problema „pieţelor stihinice”, pe lângă faptul că este o durere de cap pentru organele autoadministrării locale, mai reflectă şi modul nostru de viaţă. O mătuşă cu nişte zarzavaturi de pe straturile din grădina sa lângă un supermarket nu este ceva ieşit din comun, dramatismul situaţiei îl simt doar unii specialişti. Cei umblaţi prin lume vor spune că într-o ţară civilizată aşa ceva nu vei vedea. Şi au dreptate. Într-o ţară dezvoltată şi nivelul de trai e civilizat. Acolo totul este organizat după cele mai noi tehnologii: creşterea, prelucrarea şi realizarea producţiei agricole, ţinându-se cont de toate normele sanitare. Acolo şi cetăţenii sunt asiguraţi cu salarii şi pensii normale. Oare nu pensia şi venitul mizer o fac pe mătuşa noastră pe ger şi arşiţă, pe viscol şi ploaie să vină la oraş şi să câştige un ban în plus? Să-şi asigure existenţa, căci din acest comerţ „stihinic” nimeni nu s-a îmbogăţit. Problema „pieţelor stihinice” va dispărea numai atunci, când vom duce un trai decent.
Vasile Carlașciuc