Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a deplâns luni la Luxemburg lipsa de progres în punerea în aplicare de către Moscova a acordurilor de la Minsk destinate să ducă la încetarea luptelor în estul Ucrainei, o condiţie pentru ridicarea sancţiunilor economice ale UE, informează AFP, citat Agerpres.
Liderii UE urmează să decidă joi, la summitul lor de la Bruxelles, dacă vor extinde sau nu sancţiunile economice severe impuse în 2014, la care Moscova a răspuns cu un embargo la produsele alimentare occidentale.
„Nu este un mister. Ridicarea sancțiunilor este legată de punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Or, din păcate, nu vedem niciun rezultat”, a declarat Mogherini la o conferinţă de presă după o întâlnire cu miniştrii de externe ai UE.
„Sancţiunile nu sunt un scop în sine. Ele sunt un instrument, nu un obiectiv”, a insistat ea.
Aceste sancţiuni afectează bănci ruseşti, societăţi din domeniul apărării şi companii petroliere şi interzic europenilor să facă investiţii financiare în Rusia.