Unsprezece persoane, dintre care șapte copii și patru adulți, au murit de la începutul anului din cauza rujeolei în Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Cele mai recente decese, cel al unui copil de zece luni din regiunea Odesa şi a unei femei în regiunea Kirovograd, au survenit la începutul lunii iunie, a declarat purtătoarea de cuvânt a Centrului de stat pentru sănătate publică, Olga Zaharcenko.
În total, peste 20.500 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Ucraina de la începutul anului, 12.200 în rândul minorilor, şi 8.300 la adulţi, potrivit aceleiaşi surse.
Regiunile cele mai afectate sunt cele din vestul Ucrainei (aproape 3.000 de cazuri în Lviv, 2.500 de cazuri în Transcarpatia, Ivano-Frankivsk cu 2.300 de cazuri şi Cernăuţi cu 1.180 de cazuri). După regiunea Odesa unde peste 1.800 de persoane s-au îmbolnăvit, următoarea localitate în topul îmbolnăvirilor este Kiev cu aproape 1.500 de persoane.
Ucraina se confruntă cu o recrudescenţa a cazurilor de rujeolă începând cu 2017, an în care dintre cele 4.800 de persoane care s-au îmbolnăvit, cinci au decedat în intervalul iunie-decembrie.
Pentru a limita riscurile de îmbolnăvire, autorităţile ucrainene fac repetate apeluri către populaţie pentru a se vaccina.
În 2016, rata vaccinării împotriva rujeolei era de doar 42% în Ucraina, a treia cea mai scăzută din lume pentru prima doză de vaccinare care se administrează la vârsta de un an, potrivit UNICEF.