A fost deschisă o anchetă internă în cazul a doi grăniceri ucraineni care au deschis focul pentru a opri o mașină care transporta țigări de contrabandă, notează Libertatea Cuvântului. Potrivit lui Serhii Borovko, șeful serviciul de presă al Detașamentului de grăniceri din Cernăuți, nu au fost găsite dovezi incriminatorii cu privire la faptul că grănicerii au depășit atribuțiile de serviciu. Reamintim că joi noaptea în raionul Secureni, la frontiera ucraineano – moldovă, grănicerii ucraineni a au depistat un grup de persoane care transportau ilegal peste frontieră produse de tutungerie din Moldova în Ucraina. La apariția grănicerilor contrabandiștii au încercat să fugă de la locul faptei, se menționează într-un comunicat de presă emis de Serviciului de grăniceri. Grănicerii au fost nevoiți se facă uz de armă. Ulterior s-a aflat că trei persoane rănite prin împușcare s-au adresat după ajutor la spitalul raional central. Poliția a demarat o anchetă penală pe marginea acestui caz.
De menționat că cei trei contrabandiști au fost transportați la Spitalul de Urgențe din Cernăuți. Toți trei sunt cetățeni ucraineni, cu domiciliul în raionul Secureni. Aceștia au fost împușcați în piept și zona capului. Potrivit medicilor, starea pacienților este de gravitate medie.