Gazprom ar putea plăti 12 miliarde de dolari despăgubiri

269902

Directorul executiv al Companiei Naftogaz Ukraina Iuri Vitrenko a declarat că suma despăgubirii solicitată în cadrul acțiunii împotriva Gazpromului legate de revizuirea ratei de tranzit pentru gazele rusești ar putea fi redusă la mai puțin de 2 miliarde de dolari în cazul menținerii tranzitului de gaze, precum și a veniturilor din acesta la nivelul precedent.

„Dacă tranzitul va continua și veniturile din tranzit vor rămâne la nivelul actual (pentru ca aceste venituri să acopere costurile complete ale operatorului, în caz contrar trebuie să se determine cheltuielile legate de depreciere), atunci suma solicitată în cadrul acțiunii va scădea la acel nivel (chiar mai puțin de 2 miliarde de dolari)”, a comunicat Vitrenko pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Naftogaz a solicitat revizuirea tarifului de tranzit cu Gazprom. După cum a declarat Vitrenko, Compania cere 11,8 miliarde de dolari, precum și dobândă sub formă de compensație.

La 2 noiembrie, Naftogaz a declarat că a depus la Stockholm o cerere reconvențională împotriva Gazpromului prin care cere o despăgubire în valoare de 12 miliarde de dolari.

Potrivit lui Vitrenko, Gazpromul l-a  „atacat” pe Naftogaz, apelând la 18 aprilie 2018 la Arbitrajul de la Stockholm.

Добавить комментарий