Gazul se ieftinește. Naftogaz a anunțat o micşorare a prețului cu aproape 5 la sută

gaze_04468100_61114800

Gazul se ieftinește. Compania de stat Naftogaz, a anunțat o micşorare cu aproape cinci la sută a tarifului pentru consumatorii casnici.

Astfel, începând din această lună, pentru 1000 de metri cubi de gaz, ucrainenii vor plăti cu 221 de grivne mai puțin. Naftogaz anunțat că, deși pe piața europeană, prețul gazului a crescut considerabil față de nivelul din vară, în Ucraina este o altă formulă de calcul, care permite micşorarea tarifelor.

Mai mult, compania a anunțat că, de la începutul anului, prețul la gaze naturale a scăzut cu 32 de procente.

Ucraina și-a făcut rezerve importante de gaze naturale, pregătindu-se de o eventuală criză energetică. Asta deoarece contractul actual cu Gazprom urmează să expire la începutul anului viitor, iar negocierile pentru reînnoirea sa nu au dat niciun rezultat.

Ulterior, surse din cadrul UE au anunțat că nu mai este necesar un acord între cele două părți pentru tranzitarea gazelor în Europa.

Добавить комментарий