Grănicerul ucrainean, care a fost dat în căutare de autoritățile din regiunea Odesa, după ce în dimineața de duminică, 16 decembrie, a dispărut fără urmă la frontiera cu Republica Moldova, a fost găsit decedat.
Tânărul în vârstă de 23 de ani, era îmbrăcat în uniformă și avea asupra lui o armă de tip AKS-74, cu 120 de gloanțe și echipament special. Acesta a spus că merge să telefoneze pe cineva și nu s-a mai întors la locul de muncă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Oleg Slobodean, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit în zona de frontieră Kamianets-Podilskyi, la câțiva kilometri de locul său de muncă. Experții au depistat pe corpul acestuia o rană produsă din armă de foc.
Preliminar, se examinează versiunea unui suicid din cauza unor probleme de familie. Deocamdată, cazul este investigat de oamenii legii.