Guvernatorul regiunii Cernăuți solicită MAE redeschiderea Consulatului ucrainean la Suceava

pavliuk

Guvernatorul regiunii Cernăuți, Myhailo Pavliuk,  a făcut apel la șeful diplomației ucrainene, Pavlo Klimkin, privind redeschiderea Consulatului Ucrainei la Suceava, transmite Libertatea Cuvântului cu referire la serviciul de presă al Administrației Regionale  de Stat.  Potrivit  lui Pavliuk, redeschiderea misiunii diplomatice ar contribui la promovarea dezvoltării cooperării reciproc avantajoase între cele două țări, precum și la implementarea cursului strategic al Ucrainei de  obținere a statutului de membru deplin al UE și NATO.

În scrisoarea adresată către ministrul Afacerilor Externe, guvernatorul Pavliuk spune că în perioda funcționării Consulatului Ucrainei la Suceava „au fost extinse relațiile comerciale, economice, culturale și umanitare între cele doauă state la nivel regional, a fost stabilită cooperarea între diferite instituții din regiunea Cernăuți și  județele Suceava și Botoșani din România, precum și promovarea Euroregiunii Prut de Sus”.

De asemenea se menționează  că restabilirea funcționării instituției consulare va permite utilizarea tuturor oportunităților de dezvoltare a cooperării transfrontaliere, aprofundarea cooperării interregionale și rezolvarea problemelor urgente ale cetățenilor ucraineni și ale minorității naționale ucrainene din România.

De menționat că Consulatul General al Ucrainei la Suceava a fost deschis la sfârşitul anului 2001, în baza Convenţiei Consulare semnate între România şi Ucraina şi după ce România a deschis consulate în Odesa şi Cernăuţi, în 1995, respectiv 1997. La 15 noiembrie 2014 Consulatul ucrainean de la Suceava a fost închis din cauza lipsei de fonduri pentru funcţionare.

Добавить комментарий