Iarna 2019-2020 va fi cea mai grea din ultimii 30 de ani!

Screenshot_1

Vești neplăcute de la meteorologi! Ei au anunțat că, în curând toată Europa va fi cuprinsă de ninsori abundente, ger şi viscol. Meteorologii europeni susțin că iarna 2019-2020 va fi una dintre cele mai grele din ultimele decenii și va veni mai devreme decât normal.

Potrivit meteorologilor de la accuweather.com, iarna pare să vină mai devreme decât ne-am fi așteptat. Vremea va fi anormal de caldă la final de octombrie, pentru ca din noiembrie să revină ploile. În Europa temperaturile vor scădea cu mult sub temperatura de îngheț. Potrivit prognozei avansate, iarna în perioada ianuarie-februarie 2020 ar putea fi cea mai rece iarnă din ultimii 30 de ani. Specialiştii prezic că iarna care urmează va fi mai grea decât cea din 2018. Cel mai probabil, vom avea parte de o iarnă intensă, care se va extinde chiar până în martie.

De altfel, conform prognozei meteo anunțate de Centrul Hidrometeorologic Cernăuți, după data de 28 octombrie, vremea se va schimba. Temperaturile vor scădea cu peste 10 grade şi îşi vor face apariţia şi precipitaţiile, iar zonele joase vor fi acoperite de ceaţă şi de burniţă. De asemenea, în zonele montane, la sfârşitul lunii octombrie temperaturile nocturne vor scădea sub pragul de îngheţ, favorizând apariţia ninsorilor.

Добавить комментарий