Trec zilele omului, cu ierni, cu veri, cu toamne și primăveri. Vara este un anotimp frumos, cald, înfloritor. Acest mijloc al lunii lui Cuptor este unul cu totul deosebit pentru profesorul, doctorul docent în filologie, președintele Societății regionale „Golgota”, Cetățeanul de Onoare al satului Pătrăuții de Jos, domnul Ilie Popescu.
La 15 iulie anul curent domnia sa și-a adăugat în buchetul vieții cel de-al 80-lea trandafir jubiliar.
A avut parte de multe greutăți și necazuri din frageda copilărie, cunoscând amarul deportărilor, a îndurat frig și foame, a răbdat multe și de toate. Nu i-a fost calea presărată cu flori nici pe întreg drumul vieții, dar a avut multă răbdare, curaj, dorință, îndrăzneală… A învățat carte, a dorit să studieze și a ajuns Doctor în științe, fiind primul cetățean al satului său de baștină Pătrăuții de Jos care a obținut acest titlu în perioada postbelică.
A muncit timp de peste 4 decenii la Catedra de filologie română și clasică (fosta catedră de limbă moldovenească de cândva) a Universității cernăuțene. Aici a instruit zeci de promoții de studenți care la rândul lor au devenit profesori școlari predând și ei elevilor limba maternă.
A scris și publicat sute de lucrări științifice, a publicat zeci de cărți pe cele mai diferite teme, a redactat, a prefațat, a comentat zeci de apariții editoriale ale diferitor autori, are articole în multe publicații românești din Bucovina, dar și din România, Moldova și alte părți.
Este autorul primei monografii în limba română din Bucovina apărută în anul 2000 cu titlul „Pătrăuții pe Siret”. Este și unul dintre cei trei savanți români din ținutul nostru care s-au învrednicit de a apărea în Enciclopedia celor mai renumiți savanți ai lumii.
O muncă colosală a depus pe tărâmul spiritualității neamului fiind printre primii care au stat la baza înființării Societăților noastre românești, în primul rând al societății de cultură românească „Mihai Eminescu”. În ultimii ani conduce cu multă dăruire de sine deja de mai mulți ani Societatea regională a românilor represați „Golgota”. Cu sprijinul și înțelegerea unor oameni de bună credință a reușit să ridice cruci și monumente în memoria victimelor staliniste, a organizat mai multe conferințe, a pregătit referate și discursuri pe tema deportărilor, a participat la conferințe și simpozioane, a publicat multe articole și a scos de sub tipar câteva cărți pe această temă.
Este prezent la toate manifestările noastre culturale, literare, artistice, la întruniri, ședințe, prezentări de carte, întâlniri cu oameni deosebiți, evenimente felurite.
Întotdeauna este oaspete așteptat și dorit în satul său de baștină Pătrăuții de Jos. Adeseori este oaspetele bibliotecii locale, a școlii din centrul satului, participă la hramul satului și la alte evenimente deosebite. Este primul dintre cei cinci cetățeni ai acestui sat care s-a învrednicit de titlul de „Cetățean de Onoare ” al satului natal.
Deseori este invitat prin școli, pe la biblioteci, cămine culturale din satele noastre, la întâlniri cu elevii, cu profesorii, cu oamenii de rând, căroara are întotdeauna ce le povesti și ce le prezenta.
Cu circa cinci ani în urmă, la frumosul său jubileu de 75 de ani am scos la editura „Cuvântul” din Herța cartea „Ilie Popescu — omul, savantul, românul” în care am inclus toate materialele, prezentările de carte, felicitările proprii ce le-am publicat pe parcursul vieții despre consăteanul meu.
La ceas jubiliar noi toți pătrăucenii, românii de pe Valea Siretului, dar și din întreaga Bucovină venim la poarta vieții domnului Ilie Popescu cu un noian de felicitări, de urări de bine, de sănătate, de împliniri, de noi realizări, de noi speranțe, de totul ce-și dorește în această viață trăită zbuciumat, dar cu demnitate și curaj.
Stimate domnule Ilie Popescu, multă-multă sănătate, căci de ea aveți acum nevoie în primul rând, vise frumoase care să se împlinească, prieteni devotați, viață lungă, noi publicații și cărți, noi reușite și toate încununate de succese. La mulți ani și Doamne ajută !
Eleonora Schipor