În Marea Neagră are loc cel mai mare exerciţiu NATO din acest an

dtcjsumxuaamkch

În Marea Neagră are loc, sub coordonarea Forţelor Navale Române, cel mai mare exerciţiu NATO din acest an, organizat pe flancul sud-estic al Alianţei, transmite rador. Participă peste 2.300 de militari americani, britanici, bugari, greci, români, spanioli şi turci, alături de efective din Ucraina, care are statut de observator, precum şi 21 de nave, 10 aeronave de luptă şi un submarin.

Potrivit şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, exerciţiul este o bună ocazie pentru a demonstra încă o dată nivelul de pregătire al forţelor navale ale României.

„La acest moment, am atins nivelul de interoperabilitate conform standardelor NATO pentru forţele şi mijloacele pe care acum le avem. Programul nostru de pregătire este unul adaptabil la toate aspectele situaţiei de securitate cu care ne confruntăm la acest moment în zona noastră de responsabilitate, cât şi în zona de responsabilitate a alianţei din care facem parte”, a declarat Alexandru Mîrşu.

Viceamiralul român a mai adăugat că Federaţia Rusă monitorizează aplicaţiile militare care se desfăşoară în Marea Neagră, dar „prezenţa lor este de aşteptat”.

„Ca oricare alt exerciţiu pe care îl desfăşurăm în cooperare cu partenerii strategici sau din Alianţa Nord Atlantică, Federaţia Rusă are deja o rutină în care monitorizează activităţile care se desfăşoară. Este adevărat că prezenţa lor este de aşteptat, iar, în acelaşi timp, putem spune că până în acest moment nu au fost acţiuni provocatoare, ci au fost acţiuni de monitorizare şi de supraveghere a activităţilor pe care le desfăşurăm”, a declarat Mîrşu citat de Mediafax.

Добавить комментарий