În Moldova s-a desfăşurat Festivalul „Ziua Ucrainei în Moldova”

17 09 F 1

Festivalul anual „Ziua Ucrainei în Moldova” întruneşte o serie de evenimente menite să promoveze patrimoniul cultural comun, să creeze o platformă de discuții deschise între reprezentanții comunității ucrainene, să consolideze asistența reciprocă și cooperarea dintre Ucraina și Moldova,  facilitând dialogul intercultural.

Actualul festival a început la 16 septembrie cu Forumul „Participarea femeilor – temelia păcii”, consacrat împlinirii a 30 de ani a Comunității Femeilor Ucrainene din Moldova. Discuțiile în grup au abordat aspecte importante ale participării femeilor în procesul de reglementare a crizei refugiaților, ale rolului conducerii femeilor în integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei, precum și importanța businessului gestionat de femei.

La eveniment au luat cuvântul Dmytro Lekarţev, președintele Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, Valentina Moraru, șefa Comunității Femeilor Ucrainene din Moldova, Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska,  Marko Şevcenko, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, precum şi reprezentaţi ai diasporei ucrainene din lume.

17 09 F 3

Delegația regiunii Cernăuţi a fost condusă de prim-adjunct al șefului Administrației Militare Regionale, Aliona Atamaniuk, care a fost, de asemenea, speaker la Forumul Femeilor-lidere. „Suntem încrezuţi: cooperarea cu comunitățile și raioanele din Moldova se va extinde și se va dezvolta. Țara noastră vecină s-a dovedit a fi un aliat de încredere și a oferit un sprijin puternic ucrainenilor care au fost nevoiți să se refugieze”, a declarat Aliona Atamaniuk în discursul său.

Cea de-a doua zi a festivalului a fost marcată de o serie de activități pentru cetățenii Ucrainei și ai Republicii Moldova, cu participarea  unor formații artistice ucrainene, comunică site-ul AMR Cernăuţi.

17 09 F 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий