La 1 aprilie 1941, în pădurea din vecinătatea satului Fântâna Albă a fost scrisă cu sânge una din paginile negre ale neamului românesc din nordul Bucovinei. În zi de marți a Postului Mare, ploaia de gloanțe din mitralierele grănicerilor sovietici a curmat viețile unor săteni pașnici, care cu prapore și icoane se îndreptau spre frontiera demarcată la voia întâmplării și în fierbințeala acaparării noilor teritorii de către „Imperiul roșu” în iunie 1940.
Pe acești oameni de la coarnele plugului îi mâna înainte dorința de a scăpa de regimul totalitar, care într-o zi i-a lipsit de patrie și de viața liberă. Și în poiana Varniței au văzut fața adevărată și cruntă a acestui regim, pentru care viața omului nu avea nici o importanță. Dar era prea târziu…
Pe fondalul evenimentelor sângeroase din veacul al XX-lea masacrul de la Fântâna Albă ar părea mai puțin însemnat. Însă, tragedia rămâne tragedie, indiferent de numărul jertfelor, cu atât mai mult că după ea au urmat represiunile și deportările în masă. Când s-a rupt gheața tăcerii, iar „Imperiul roșu” își trăia ultimele clipe, românii din regiune s-au rugat cu voce tare întru pomenirea jertfelor nevinovate de la Fântâna Albă. Acolo a fost ridicată mai întâi o cruce, apoi un complex comemorativ și în fiecare an, la 1 aprilie, are loc mitingul de doliu și sunt aprinse lumânări în memoria jertfelor. În întreaga Vale a Siretului răsună clopotele durerii. Bat clopotele și la Mănăstirea Putna. Or, întru veșnica pomenire a martirilor de la Varnița își apleacă capetele întreaga românitate.
Am făcut oare totul pentru eternizarea memoriei acestor jertfe ale regimului totalitar? O astfel de întrebare i-am adresat-o domnului Petru Grior, fost președinte al Societății regionale „Golgota” și colaborator al Arhivei regionale, actualmente președintele Organizației publice „Centrul de cercetări istorice și culturale” din Cernăuți.
– În primul rând, nu se știe numărul exact al persoanelor care au căzut secerate de gloanțe în poiana Varniței. Cifrele diferă – de la câteva zeci până la câteva mii. Totuși, trebuie stabilit adevărul istoric, iar pentru aceasta se cer efectuate deshumări. Am abordat chestiunea dată recent, în timpul întâlnirii cu ministrul pentru românii de pretutindeni al Guvernului României, dar mi s-a spus că trebuie să ne adresăm Institutului în problemele totalitarismului. Consider că aici trebuie antrenaţi și oamenii de știință de la Universitatea din Cernăuți. Datele de arhivă atestă că au fost 24 de jertfe. Sunt datele grănicerilor sovietici din 1941 care coincid cu cele ale poliției române din 1942. Însă nu putem afirma că acest indice este precis. Iată de ce trebuie efectuate săpături.
Deshumările ne vor permite ca osemintele jertfelor masacrului de la Fântâna Albă să fie înmormântate creștinește. În poiana Varnița trebuie instalată și o placă de granit, pe care să fie incrustate numele tuturor celor care au căzut aici cu cuvântul libertății și demnității pe buze.
Centrul nostru a scos până acum cinci volume ale „Cărții Durerii”, unul dintre ele fiind consacrate tragediei de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă. Evident, că ne lipsesc și lucrări științifice pe această temă, a subliniat dl Petru Grior