La Suceava s-a produs un incendiu puternic: flăcările au cuprins acoperişul Palatului Administrativ. După cum informează „Monitorul de Suceava”, „Prefectura Suceava a luat foc în această dimineaţă din motive încă necunoscute. Flăcările au cuprins mansarda, iar incendiul este generalizat. Pompierii au trimis la faţa locului mai multe echipaje de intervenţie, numai că intervenţia este extrem de greoaie din cauza presiunii reduse a apei de la hidranţi. Se anunţă o operaţiune de lungă durată şi extrem de anevoioasă şi cu siguranţă că pompierii vor avea nevoie de ajutoare de la celelalte subunităţi din judeţ”.
Aceiaşi publicaţie precizează că Palatul Administrativ din Suceava a fost construit între anii 1903-1904, în perioada conducerii administrației orașului de către primarul Franz Des Loges. Din 2004 acest edificiu se află pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com