Dumitru COVALCIUC
RUGĂ PENTRU MAMA
Aşterne-mi pe vatră covorul cu cerbi,
S-adun în jirebii topitele-mi ierbi.
Strânge cu rouă busuiocul în caier,
Să număr cocorii de tihnă şi vaier.
Numără, mamă, coţii de ani,
Ca s-alerg prin pădurea de copaci năzdrăvani.
Duhul copilăriei nechează la prag,
Dă-i jăraticul pătimirii, ţi-am fost cel mai drag.
Alungă-mi tristeţea şi, falnică, du-mă
Să mă rog lângă tine la icoane de humă.
………………………………………………………….
M-ai dus la botez într-o toamnă târzie
Într-o biserică mare, cu bolta-azurie.
Era tainic şi unic botezul:
Soarele, palid, singur şoptea „Crezul”.
De la Cina de taină începea pătimirea,
Dar, răbdând, începeam să iubesc omenirea.
Verbul matern îl împărţeam din casă în casă,
Dar mi-au pus veneticii cunună de lună spinoasă
Şi mi-au dat să beau spumă de rouă, –
Însă-am găsit nevăzutelor asemănare nouă.
M-a scuipat vântul, m-a pribejit dorul,
De-o cruce de gând m-a pironit ţiitorul.
Tu mi-ai dat, mamă, puterea şi cuvântul,
Ca să pot iubi cu voia-ntreg pământul;
Tu mi-ai dat visarea-n pulbere de stele,
Ca să cred în jertfa mântuirii mele.
Am încrustat în cariatida pridvorului
Cu lama pătimirii numele dorului.
Scutură, mamă, fuiorul datinilor,
Să nu greşesc în Săptămâna Patimilor,
Blagosloveşte-mă şi fruntea-mi atinge
Cu mirul ales de sânge din sânge.
Aprind lumânarea să ne ferească de cel rău:
Sfinţească-se, mamă, numele tău.
Când vor suna trâmbiţaşii ceasul de-apoi,
Vom judeca vieţile noastre, amurgind amândoi.
Vor scăpăra stele, brazii şi munţii rămâne-vor teferi,
Sufletele noastre vor scânteia în luceferi.
Treimea de vise o să-şi înalţe statuia:
De sus vom şopti, împăcaţi: Aleluia!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com