Într-o singură zi, în regiunea Cernăuţi au fost petrecuţi pe ultimul drum 11 apărători ai Ucrainei

24 02 2023 Ф 1

Exact în ziua când s-a împlinit un an de la începutul invaziei la scară largă, Bucovina şi-a luat rămas bun de la unsprezece apărători ai Patriei. În decursul anului de rezistenţă eroică împotriva inamicului aşa ceva s-a întâmplat pentru prima dată. Pe Aleea Gloriei din Cimitirul central din Cernăuţi au fost înmormântaţi Ivan Iakivciuk, în vârstă de 53 de ani, Oleksii Bodnar, sergentul inferior Serghii Skvorţov, sergentul superior Vitalii Rudniţki, care şi-a pierdut viaţa lângă Bahmut.

În satul Pogorilovka a fost condus pe ultimul drum Dmytro Kosteniuk, la Vijniţa – sergentul inferior Ivan Makoviiciuk, în vârstă de 55 de ani. I-au rămas patru fiice. La Novodnistrovsk au avut loc funeraliile lui Dmytro Kadyk, în vârstă de 41 de ani. În timpul îndeplinirii unei misiuni de luptă în regiunea Lugansk şi-a pierdut viaţa soldatul Illia Bodnaraşek, în vârstă de 57 de ani. El a fost înmormântat la baştină – în orăşelul Berhomet. Tot la Berhomet a fost condus la locul veşnicei odihne Kosteantyn Palamariuk în vârstă de 31 de ani, care, de asemenea, a căzut în una din luptele crâncene din regiunea Lugansk. În satul Lucavţi a fost condus pe ultimul drum soldatul Illia Vizir, care a trăit pe acest pământ numai 39 de ani. La Storojineţ şi-au luat rămas bun de la soldatul Serghii Fedoriuk în vârstă de 46 de ani. Unsprezece apărători ucraineni, care au luptat eroic împotriva cotropitorilor şi au trecut pragul veşniciei, lăsând amintiri luminoase despre ei.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий