La 24 ianuarie 1849, în Cârțișoara, județul Sibiu, s-a născut Gheorghe Cârțan, cunoscut și sub numele de Badea Cârțan. Gheorghe Cârțan (1849-1911) a fost un țăran român care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României. „Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara, localitatea sa natală, deține obiecte care i-au aparținut. La Bistrița se afla statuia sa, care reproduce omul, dar și bățul/toiagul său faimos. În anul 1864, a trecut cu turma, pe munte, ilegal, granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România, pentru a vedea țara în care auzise că trăiesc frații săi români, liberi de orice stăpânire străină. În 23 mai 1867 și-a luat cele 40 de oi ce-i reveneau drept moștenire de pe urma tatălui și, cu ajutorul unui oarecare Ion Cotigă, un intelectual brașovean care devenise cioban din proprie inițiativă, trece cu turma în România. Cotigă îl învață pe tânăr puțină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi, apoi îl ajută să învețe să scrie și să citească, fiind cel care a influențat devenirea ulterioară a tânărului Cârțan.
La 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a însemnat unirea Principatelor Moldovei şi Munteniei, punerea temeliei României moderne. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Tot la 24 ianuarie, dar cu trei ani mai târziu, în 1862 a fost deschis primul Parlament unic al României la Bucureşti. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamă solemn, în faţa Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, unirea definitivă a Principatelor. Oraşul Bucureşti este proclamat capitala ţării. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat,Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.
La 24 ianuarie 1866, la Cernăuţi s-a stins din viaţă Aron Pumnul, cărturar, lingvist, istoric literar și filolog român, fruntaș al Revoluţiei Române din 1848 în Transilvania. S-a născut în anul 1818, într-o familie de țărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuți la Odorhei, unde a urmat cursurile unei școli începătoare, Aron Pumnul își continuă studiile la Gimnaziul din Blaj (1836-1841) unde a făcut 5 clase și apoi la Cluj (1841-1842), unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj și în același an este trimis ca bursier la Institutul „Sfânta Barbara” din Viena pentru a face studii teologice (1843-1846). În anul 1844 înființează la Viena Societatea Teologilor Români, asociație național-culturală a tineretului român aflat la studii în Viena. Pe lângă studiile teologice se ocupă și cu studiul filozofiei, istoriei și filologiei. La întoarcerea de la Viena în 1846 își reia activitatea de profesor de filozofie la gimnaziul din Blaj și devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor „Organul luminărei” (1847, devenit, în 1848 „Organul Națiunale”), primul ziar românesc cu litere latine și „Învățătorul poporului” (1848). Ca participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea națională din mai de pe Câmpia Libertăţii. Ca urmare a activității sale revoluționare este condamnat la moarte în contumacie, de aceea fuge în Țara Românească, în acel timp ocupată de ruși, apoi, prin Moldova, ajunge la Cernăuți. În 12 februarie 1849 a fost numit profesor suplinitor de limba română la Institutul teologic, ținând gratuit cursuri și la Obergymnazium în Cernăuți până în 1852, când a fost numit ca profesor definitiv. Este numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuţi, unde îl are elev pe Eminescu — tânărul poet care, la moartea lui, avea să scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. În poezia sa Eminescu îl caracterizează „geniu mare al deșteptării Bucovinei”. La scurt timp își reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul părții românești. Aron Pumnul a alcătuit prima antologie de literatură română (Lepturariu rumînesc cules de’n scriptori rumîni, 5 vol., 1862 — 1865), publicată la Viena, fiind unul din întemeietorii istoriei literare românești. „Lepturariul…” este prima și cea mai cuprinzătoare antologie a scrisului românesc, care este tipărită în provinciile românești, aflate atunci sub stăpâniri străine. A elaborat și o gramatică a limbii române, în limba germană, tipărită la Viena în 1864.
La 24 ianuarie 1965 a murit Winston Churchill, fost prim-ministru al Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1953. Winston Churchill (1874-1965) este considerat unul dintre cei mai importanţi activişti politici ai Marii Britanii din secolul al XX-lea, care de două ori a deţinut postul de Premier: 1940-1945, 1951-1955. Când în iunie 1941 Hitler a început intervenţia împotriva URSS, fermul anticomunist Winston Churchill a declarat în Parlament: „Pericolul pentru Rusia este şi pericolul pentru noi”. Printre altele, Winston Churchill a fost unul din puţinii politicieni cu influenţă din Marea Britanie care a înţeles planurile de perspectivă ale nazismului şi a avertizat la ce poate duce politica păgubitoare de-al considera pe Hitler „pacificator”. Susţinând Uniunea Sovietică în lupta împotriva fasciştilor, Winston Churchill coresponda cu Stalin, de trei ori s-a întâlnit cu el şi îl aprecia destul de pozitiv. Însă după război, văzând acţiunile „tatălui popoarelor sovietice”, l-a criticat aspru pe tiran. Aforismul lui Winston Churchill – „Responsabilitatea este preţul pe care-l plătim pentru putere” – este actual şi astăzi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com