La 24 ianuarie, pe stil nou, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Xenia. Sfânta Xenia era originară din Roma. Când a aflat că părinții vor să o căsătorească a fugit cu două slujitoare pe Insula Cos. A renunțat la numele de Eusebia și a ales Xenia care înseamnă „străină”, dorind să arate că renunță lumea în care a trăit. Se roagă și îl întâlnește pe ieromonahul Pavel care o îndeamnă să se stabilească în cetatea Milassa din Careia unde îmbracă haina monahală. Va ridica aici o bisericuță închinată Sfântului Mucenic Ștefan. Aici va sta și va nevoi cu cele două slujitoare și cu alte fecioare. Sfânta Xenia se afla în continuă priveghere, înfrânare și smerenie. În Sinaxarul zilei unde se face pomenirea ei se spune că „puteai să vezi izvoarele apelor în vreme de arșiță secând, decât ochii ei încetând de lacrimi… făcutu-s-au lacrimile ei pâine ziua și noaptea”. Când Sfânta Xenia s-a stins din viață în jurul amiezii, pe cer a apărut, deasupra mânăstirii, o cunună de stele luminoasa, iar în mijlocul ei o cruce. Această cunună strălucea mai mult decât soarele. Se spune că Dumnezeu a vrut să arate oamenilor sfințenia Sfintei Cuvioase Xenia.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 24 ianuarie este sărbătorit Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare. El a trăit în perioada secolelor V-VI. S-a născut în satul Mogarisos din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Intră de tânăr în monahism, la o mănăstire din Ierusalim și se retrage într-o peşteră din apropierea Bethleemului, unde timp de 50 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice în jurul anului 529.
Anume în această perioadă vremea se încălzea după gerurile de Bobotează. În popor i se spunea „moina din ziua lui Teodosie”. Dacă în această zi vremea s-a încălzit, primăvara va fi târzie și rece. Dacă e zi geroasă, holda se va pârgui târziu. Negura prevestește o primăvara ploioasă. Dacă cerul e albastru și fără nori, în curând vremea se va răci.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com