La 1 octombrie 1777 s-a încheiat a doua și ultima domnie a lui Grigore al III-lea Ghica în Țara Moldovei. Grigore al III-lea Ghica, sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a fost domn al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777. A domnit și în Muntenia de la 17 octombrie 1768 şi până la 5 noiembrie 1769. Era fiul lui Alexandru Matei Ghica, care a avut funcția de mare dragoman (traducător) şi a fost decapitat de Poartă, și nepot de frate al lui Grigore Ghica al II-lea. În august 1758 Grigore Ghica este numit mare dragoman al Porţii, funcţie pe care o va deţine până în martie 1764, când este numit domn al Moldovei. Pe plan intern Grigore al III-lea Ghica s-a arătat a fi administrator competent, a moderat fiscalitatea, a luat măsuri pentru a curma abuzurile dregătorilor domneşti. „…Mult se silia cu dreptatea ţării. Dajdiile cum le-a găsit de la alţi domni nu le-a mai adaos, ce încă le-a şi mai uşurat. Prea bine se îndreptase ţeara, de ştia fieşcare darea lui pe an”, scria cronicarul. În 1764 a înfiinţat o manufactură de postav la Chipereşti, cu meşteri aduşi din Polonia şi Germania. A întreprins lucrări edilitare la Iaşi, unde a ridicat case impozante lângă Mitropolie, a alimentat oraşul cu apă şi a construit mai multe cişmele. A susţinut învăţământul, înfiinţând trei şcoli în care se studia greaca veche, greaca modernă şi limba română. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare. Pe plan extern a promovat o politică prorusă, susţinând în secret ofensiva Rusiei împotriva Turciei. Adversar al politicii Imperiului Habsburgic, a refuzat cererile curţii vieneze de a-i înapoia pe refugiaţii ardeleni din Moldova. Înlocuit cu Grigore Callimachi în 1767, câștigă tronul Țării Românești, de unde, cu ocazia ocupării Principatelor de către ruși, se lasă luat prizonier și dus în Rusia. Acolo a fost primit cu onoruri de Ecaterina II. Tronul Moldovei îl recâștigă după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi în 1774.
În 1775 Austria obține Bucovina de la Imperiul Otoman, cu toate că domnitorul a protestat vehement, fapt pentru care austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Soarta domnitorului era pecetluită şi el a fost executat de trimişii sultanului în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1777 în casele „Beilicului” (han pentru străini) din Iaşi. Capul său a fost dus la Istanbul, iar corpul i-a fost înmormântat la mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi. În literatură este întâlnit ca personaj principal al primei piese de teatru scrise în limba română „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa”. Iar renumitul scriitor Ion Druţă descrie ultimele zile ale domniei lui Grigore al III-lea Ghica în romanul său „Biserica albă”.
La 1 octombrie 1855 a apărut, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, publicaţia „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial. A fost principalul organ de presa unionist în jurul căruia s-au grupat cei mai activi partizani ai Unirii Principatelor Române. A apărut la Iaşi între octombrie 1855 – septembrie 1856, după care a fost închis din cauza suspendării legii presei. Publicarea sa este reluată în străinătate între decembrie 1856 şi mai 1858, apărând în limba franceză, la Bruxelles, sub numele „L’Étoile du Danube”. Reapare la Iaşi din noiembrie 1858 până în noiembrie 1860. De la 2 ianuarie 1859 fuzionează cu „Zimbrul şi Vulturul” şi apare sub titlul „Steoa Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu”. Redactorii ambelor ziare au publicat atunci un program politic unionist explicit. Scris cu alfabetul tranziţional, era un „jurnal politic, literar şi comercial” care apărea de trei ori pe săptămână şi milita puternic pentru Unirea Principatelor, pentru autonomia lor şi pentru reforme democratice. În literatură, promova ideile preluate de la Dacia literară, axată pe o literatura naţională, inspirată din tradiţiile poporului. Printre cei care au participat la redactarea ziarului au mai fost şi Vasile Alexandrescu-Urechea, Vasile Mălinescu şi Iancu M. Codrescu. Au colaborat redactori precum Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Donici, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Gheorghe Sion, etc. În 1897 se reia publicarea ziarului cu acelaşi nume (cu subtitlul: „ziar fondat în anul 1855 de Mihail Kogălniceanu”), care apare până în 1899 şi mai apoi în 1907.
La 1 octombrie 1875 scriitorul român moldovean Ion Creangă (1837-1889) a debutat în revista „Convorbiri literare” cu basmul “Soacra cu trei nurori”. Este considerat unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.
În ziua de 1 octombrie a anului 1892 a murit George Sion poet, memorialist şi traducător român. George Sion s-a născut în 1822, la Mamorniţa, Ţinutul Herţei. În 1848 George Sion a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova, de aceea a fost exilat. După multe peripeții Gheorghe Sion reușește cu ajutorul prietenilor săi să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania la Brașov. Fiind în Transilvania, participă la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 3/15 mai 1848, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Hurmuzăcheștii i-au primit cu multă dragoste pe emigranții moldoveni, la moșia lor Cernauca. Reîntorcându-se la Iași, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea principatelor. A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Temele din poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul, refuzul opresiunii, satira venalității, a abuzurilor etc.
La 1 octombrie 1924, Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarul gregorian. Calendarul gregorian a fost introdus în uzul BOR de primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă. Această măsură nu a fost adoptată de toate bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com