Istoricul zilei: 12 februarie

12 02 2021 LC IST 4

Anul 1809.  S-a născut Abraham Lincoln (1809-1865), al 16-lea președinte al Americii, cel care a abolit sclavia. Abraham Lincoln a fost un avocat şi om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil,   cel mai sângeros conflict pe teritoriul SUA. El a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

Anul 1814. La numai doi ani de la ocuparea ţinutului dintre Prut şi Nistru de către Rusia, apar primele proteste ale boierilor moldoveni pământeni împotriva politicii duse de împăratul Rusiei în noua provincie anexată.   Aceste proteste au fost cauzate de încălcarea drepturilor populaţiei autohtone. Astfel, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa ţarului în acest mod: „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă”. În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei.  

12 02 2021 LC IST 3

Anul 1856. Juristul şi omul politic român, Vasile Boerescu, a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri. În perioada Revoluției de la 1848, Vasile Boerescu (1830-1883) era elev la Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul „Pruncul român”.  A absolvit colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857. În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu a militat pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este profesor la Facultatea de Drept din București. În martie 1871 devine rector al Universității din București, iar în octombrie 1873 este numit decan al Facultății de Drept.

Anul 1974. Dizidentul rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1970, este exilat din Uniunea Sovietică. Aleksandr Soljenițîn (1918-2008) a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroşilor”. S-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist.

Anul 2015. Au fost confirmate acordurile de la Minsk. În această zi, după negocierile de mai multe ore ale cvartetului Normandia, a fost aprobat Complexul de acţiuni direcţionate la implementarea acordurilor de la Minsk. Pe document şi-au pus semnăturile Angela Merkel (Germania), François Hollande (Franţa), Petro Poroşenko (Ucraina), Vladimir Putin (Rusia). Complexul de măsuri prevede încetarea focului în zona conflictului din regiunile Doneţk şi Lugansk, retragerea armamentului greu de către ambele părţi la distanţă egală pentru crearea zonei de securitate. OSCE are rolul să monitorizeze îndeplinirea acestor cerinţe.

12 02 2021 LC IST 1

 

La 12 februarie începe Anul Nou chinez. Sunt marcate Ziua sănătăţii reproductive şi Ziua internaţională a agenţiilor de căsătorii.

12 02 2021 LC IST 2

 

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий