Istoricul zilei – 14 februarie: evenimente și personalități

14 02 2023 IST 4

La 14 februarie 1819 s-a născut Cristopher Latham Sholes, inventatorul maşinii de scris. În timpul secolului al optsprezecelea au existat mai multe tentative de a concepe o maşină de scris. În 1868 americanul Cristopher Sholes a realizat şi a brevetat primul prototip al genului. Firma producătoare de arme Remington, care a achiziţionat brevetul, va începe producţia în masă a maşinilor de scris în 1873.

14 02 2023 IST 1

14 februarie 1851, la Paris, a fost înfiinţată „Junimea română”, societate politică şi culturală a tinerilor studenţi români din Paris, îndrumaţi de N. Bălcescu, C. A. Rosetti.

14 02 2023 IST 2

În ziua de 14 februarie a anului 1897 a decedat scriitorul, criticul literar, folcloristul, etnograful, istoricul, lingvistul şi activistul cultural ucrainean, Panteleimon Kuliş (1819-1897). Împreună cu  renumitul om de ştiinţă ucrainean, Ivan Puliui, Panteleimon Kuliş a tradus pentru prima dată Biblia în limba ucraineană.

14 02 2023 IST 3

La 14 februarie 1935  s-a născut Grigore Vieru, poet din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române. Grigore Vieru (1935-2009) a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Critica afirmă că versurile lui Grigore Vieru au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă.

La 14 februarie 1970 s-a stins din viaţă marele actor român de teatru şi film, Grigore Vasiliu Birlic. Grigore Vasiliu Birlic (1905-1970) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”). Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție. Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa „O scrisoare pierdută”, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu. Critica  îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.

14 02 2023 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului”  – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий