La 14 iulie 1582 a apărut „Palia de la Orăştie” – prima traducere românească a vechilor cărţi biblice „Geneza” şi „Exodul”, tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi diaconul Marian. Este un preţios document lingvistic mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor. Traducerea, chiar şi parţială a Bibliei, demonstra posibilităţile de expresie ale limbii române şi capacitatea ei de a fi limbă de cultură.
La 14 iulie 1789 a avut loc căderea Bastiliei – răsculații parizieni atacă Bastilia. Cucerirea acestei fortăreţe marchează începutul Revoluției franceze. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim și începutul Revoluției Franceze. Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franța, cât și restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie. Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței.
La 14 iulie 1883, la Roman s-a născut Alexandru Zirra, compozitor român și director al Conservatorului din Cernăuți în perioada interbelică, numit oficial Institutul de Muzică și Teatru. Alexandru Zirra s-a remarcat de-a lungul activității sale muzicale ca pedagog și compozitor. La optsprezece ani își începe studiile la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași, unde s-a bucurat de sprijinul unor profesori eminenți precum Sofia Teodoreanu (teorie), Enrico Mezzetti (canto) și Gavriil Muzicescu (armonie). Despre Gavriil Muzicescu, numele căruia în prezent îl poartă Conservatorul din Chișinău, Alexandru Zirra spunea: „Modesta mea situație de azi mi-e datorită lui, iar dragostea de muzica noastră românească mi-a fost inoculată de dânsul”. La recomandările profesorului Enrico Mezzetti, tânărul ieșean este acceptat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, unde studiază cu Carlo Gatti între 1905-1907 și 1909-1911, eliberându-i-se diploma cu calificativul „Magister in compositione”. Foarte importantă pentru formarea sa a fost experiența de pianist corepetitor la vestitul Teatro alla Scala din Milano.
În perioada 1922 — 1924 Alexandru Zirra a deținut funcția de director al Conservatorului din Iași, aducând îmbunătățiri majore în funcționarea instituției. Unul dintre discipolii săi, Dumitru Bughici, va scrie despre el: „Toată istoria conservatorului ieșean este legată de personalitatea lui Zirra. Îmi revin adeseori în minte clipele petrecute în clasa de armonie. Știința lui Zirra este imensă. Arta lui pedagogică este neîntrecută. Cu toată severitatea ce o impunea la prima vedere, înconjura cu enormă dragoste pe fiecare elev”.
La finele anului 1924, la Cernăuți a fost deschis Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, fapt care a spulberat mitul că administraţia românească nu contribuie la dezvoltarea culturii. Pentru localul Conservatorului a fost aleasă o clădire privată şi dată în folosinţa Ministerului Cultelor şi Artelor al României de atunci. În prezent ea găzduieşte Colegiul de arte „Isidor Vorobchievici”. Primul director al Conservatorului din Cernăuţi a fost compozitorul Alexandru Zirra, adus de la Iaşi. În scurta sa istorie Conservatorul din Cernăuţi a instruit circa 300 de specialişti în domeniul artei muzicale şi celei dramatice. Printre aceştia a fost cunoscutul pianist şi compozitor Roman Vlad. Acest muzician, român de origine, a trăit şi a activat în Italia, s-a stins din viaţă la vârstă înaintată, cu câţiva ani în urmă. El a fost descoperit pentru Cernăuţi de regretatul pianist, Iosif Elgiser, deţinător al medaliei de aur UNESCO.
În perioada 1935 – 1940 Conservatorul a avut un al statut – de Institut de Muzică și Teatru, directorul căruia a rămas compozitorul și pedagogul Alexandru Zirra. În 1940 Alexandru Zirra s-a mutat la București, fiind numit director al Operei Române. În 1944 a fost distins cu premiul „G. Hamangiu” al Academiei Române. Alexandru Zirra s-a stins din viață la Sibiu, la 23 martie 1946.
Alexandru Zirra a compus un mare număr de lucrări muzicale, manifestându-se în toate genurile. Este autorul operelor „Alexandru Lăpușneanu” (1930), după nuvela lui C. Negruzzi, „Furtuna” (1941), după cronica lui Grigore Ureche, „Ion Potcoavă” (1943), după romanul „Neamul Șoimăreștilor” de Mihail Sadoveanu, de asemenea şi poemelor simfonice „Cetatea Neamțului”, „Hanul Ancuței”, lucrării muzicale „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, poemului simfonic „Tândală și Păcală”. Alexandru Zirra s-a inspirat, de asemenea, şi din creaţia literară, creând operele muzicale „Călin”, după Mihai Eminescu şi „O făclie de Paști”, după nuvela lui I.L. Caragiale. Alexandru Zirra a fost și un folclorist reprezentativ al epocii sale, străbătând zone din Moldova și din Bucovina și întocmind colecții de melodii populare pe cilindri de fonograf.
La 14 iulie 1967, la București s-a stins din viaţă Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, prozator și gazetar român. Tudor Arghezi (1880-1967) a fost înmormântat, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor, astăzi muzeu. Pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Tudor Arghezi, cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, este unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice românești. Poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica, unde, în liniştea chiliei va învăţa, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. Sub direcţia sa apare ziarul „Bilete de papagal” (1928), unde publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliţie (1943).
Fiind în detenție, odată cu instaurarea regimului comunist iese din lagăr (1944). Este reabilitat, distins cu titluri şi premii, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul „Gottfried von Herder”, iar Academia de Ştiinţe Sârbă îl alege membru al secţiei de literatură. Tudor Arghezi a fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Poetul s-a remarcat în literatură prin relatarea universului mărunt, în care lumea viețuitoarelor fără grai a căpătat un contur unitar ca la nimeni altul. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om.
La 14 iulie 1995 a decedat Oles Honcear, vestit scriitor şi activist public ucrainean, academician şi Erou al Ucrainei. Oles Honcear (1918-1995) este autorul romanelor de referinţă ale literaturii ucrainene din secolul al XX-lea – „Stegarii”, „Omul şi arma”, „Tronca”, „Steaua vieţii tale”, „Catedrala”. A fost participant la cel de-al Doilea Război Mondial, a luptat pe teritoriul României. Oles Honcear a fost printre creatorii Mişcării Naţionale din Ucraina – „Ruh”. Mai multe creaţii ale sale au fost traduse în limba română de scriitorii cernăuţeni Mircea Lutic şi Grigore Crigan.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com