14 iulie în calendarul bisericesc și în cel popular

14 07 F 1

La 14 iulie, stil nou, este cinstit Sfântul Nicodim Aghioritul, mare teolog și învățător.  Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 pe insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii. Intră mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfăptuia cu supunere și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții isihaste.

Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, în această zi sunt prăznuiți Sfinții Cosma și Damian, doctorii fără de arginti. Acești sfinți au trăit în marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin și erau frați, iar cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci și dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credință și mărturisirea în Hristos, și nimic altceva. Fiind ei pârâți la împăratul, că fac vindecările cu meșteșug fermecătoresc, și nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă și pe împăratul Carin l-au mântuit din păgânătate, fiind tămăduit de dânșii. Caci acesta, spăimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfăcut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Și pentru aceasta cei ce se aflaseră acolo au crezut în Hristos pe Care si împăratul cu toți ai casei lui L-a mărturisit. Atunci împăratul a liberat pe sfinți, trimițându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învățat meșteșugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânșii într-un munte făcându-se a merge ca să culeagă ierburi de leac. Și acolo i-a ucis cu pietre.

În popor se spune că dacă la această dată au început să apară frunze galbene, toamna va fi timpurie. Păianjenul coboară pe mreajă, se va stabili vreme caldă. Luna roșie prevestește vânt puternic. Stele pe cer sunt mai strălucitoare, e semn că va ploua și va fi furtună.

În zilele noastre au avut loc schimbări climatice esențiale și unele din aceste semne ale timpului și-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com  

 

Добавить комментарий